Home » Când, unde, cum » Tainele nebănuite pe care le ascunde mormântul lui Iisus. Motivul pentru care a fost deschis 60 de ore în 2016

Tainele nebănuite pe care le ascunde mormântul lui Iisus. Motivul pentru care a fost deschis 60 de ore în 2016

Manolică Anca / 23.04.2022, 12:06
Tainele nebănuite pe care le ascunde mormântul lui Iisus. Motivul pentru care a fost deschis 60 de ore în 2016

Potrivit Bibliei, Iisus Hristos a fost îngropat într-un „mormânt săpat în stâncă”. Trei zile mai târziu, El a uimit pe toată lumea când a ieșit viu din mormânt. După veacuri în care a fost sigilat, în anul 2016, timp de doar 60 de ore, cercetătorii au avut ocazia să examineze cel mai sfânt loc al creștinismului, mormântul lui Iisus. Iată ce au găsit aici.

Mormântul lui Iisus a fost redeschis după 500 de ani

De-a lungul timpului, oamenii de știință s-au contrazis cu privire la locul în care a fost îngropat și a Înviat Iisus Hristos. Unii au spus că acesta s-ar afla în Grădina Mormântului din Ierusalim, alții sunt convinși că Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim este locul crucificării și al Învierii.

Nu știm cu certitudine care este adevărul, dar cea mai mare parte a lumii crede că mormântul se află la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Lăcașul de cult fost construit în anul 326 d.Hr, iar cea care a contribuit la ridicarea acestei clădiri a fost mama lui Constantin cel Mare, Elena, cea care a găsit și crucea pe care a fost răstingnit Mântuitorul.

La sosirea în Ierusalim în anul 325 d.Hr., oamenii lui Constantin au fost trimiși către un templu roman vechi de 200 de ani, construit de Hadrian. Aici, aceștia au găsit un mormânt făcut dintr-o peșteră de calcar. Fiindcă se potrivește cu descrierea mormântului lui Iisus din Biblie, descoperitorii au fost convinși că I-au găsit locul de înmormântare.

Mormântul lui Iisus a fost deschis în 2016
Mormântul lui Iisus a fost deschis în 2016

Ce au descoperit oamenii de știință în el

După ce a stat sigilat sute de ani, mormântul lui Iisus Hristos din Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost deschis pentru scurt timp, 60 de ore mai exact, în anul 2016. Asta datorită unui proiect de restaurare, fiind implicați oameni de știință, fotografi și câțiva clerici. Descoperirile lor preliminare au părut să confirme faptul că porțiuni din mormânt mai există și astăzi, după ce au supraviețuit secolelor de deteriorare, distrugere și reconstrucție a Bisericii Sfântului Mormânt.

Cel mai venerat sit din lumea creștină este format astăzi dintr-un raft de calcar sau un pat funerar care a fost săpat în peretele unei peșteri. De cel puțin din 1555 și, cel mai probabil, de câteva secole mai devreme, patul funerar a fost acoperit cu un strat de marmură, se presupune că pentru a împiedica pelerinii dornici să scoată bucăți din roca originală ca suveniruri.

Atunci când a fost îndepărtat pentru prima dată, o inspecție inițială efectuată de echipa de conservare de la Universitatea Tehnică Națională din Atena a arătat doar un strat de material de umplutură dedesubt. Cu toate acestea, pe măsură ce cercetătorii și-au continuat munca neîntreruptă, pe parcursul a 60 de ore, a fost expusă o altă placă de marmură cu o cruce sculptată pe suprafața sa.

Și, cu doar câteva ore înainte ca mormântul lui Iisus Hristos să fie resigilat, patul funerar original din calcar a fost descoperit intact.

„Sunt absolut uimit. Îmi tremură puțin genunchii pentru că nu mă așteptam la așa ceva. Nu putem spune 100%, dar se pare că este o dovadă vizibilă că locația mormântului nu s-a deplasat de-a lungul timpului, lucru pe care oamenii de știință și istoricii se întreabă de zeci de ani”. a declarat Fredrik Hiebert, arheologul rezident al National Geographic.

În plus, cercetătorii au confirmat existența pereților originali ai peșterii de calcar din interiorul Ediculei, sau altarului, din secolul al XIX-lea, care înconjoară mormântul. O fereastră a fost tăiată în peretele interior sudic al sanctuarului pentru a expune unul dintre pereții peșterii.