Home » Cum să faci orice » Cazierul judiciar – tot ce trebuie să știi. Care este perioada de valabilitate, se poate elibera sau nu online și cum îl pot obține românii în lipsa certificatului Covid

Cazierul judiciar – tot ce trebuie să știi. Care este perioada de valabilitate, se poate elibera sau nu online și cum îl pot obține românii în lipsa certificatului Covid

Alexandru Cazacu / 01.11.2021, 13:32
Cazierul judiciar – tot ce trebuie să știi. Care este perioada de valabilitate, se poate elibera sau nu online și cum îl pot obține românii în lipsa certificatului Covid

Cazierul judiciar este o fișă de evidență unde sunt trecute informații cu privire la antecedentele penale ale unei persoane. În următoarele rânduri ale acestui articol, noi îți vom spune tot ce trebuie să știi despre cazierul judiciar. Află ce perioadă de valabilitate are acest document, dacă poate fi obținut în mediul online și cum se poate obține în lipsa unui certificat Covid.

Cazierul judiciar. Se poate elibera sau nu online și cum îl poți obține în lipsa certificatului Covid

În caz că nu știați deja acest lucru, de la începutul săptămânii trecute, accesul persoanelor în interiorul instituțiilor publice se poate realiza doar pe baza certificatului Covid. În acest context, persoanele care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 sau cele care nu au trecut prin boală pot întâmpina probleme la accesarea unor servicii publice, precum obținerea unui cazier judiciar.

Este important să menționăm faptul că, certificatul verde nu atestă doar vaccinare sau trecerea prin boală, ci și un rezultat negativ al unui test autorizat PCR sau rapid. Cu toate acestea, testul trebuie să fie făcut în centre autorizate sau farmacii. Așadar, cele făcute acasă nu sunt valabile în acest sens.

În acest context, persoanele care au nevoie de diferite servicii publice, precum preschimbarea actului de identitate, obținerea unui pașaport sau a cazierului judiciar, pot intra în instituțiile publice respective și în baza unui rezultat negativ atestat prin certificatul menționat mai sus.

De asemenea, este important să menționăm și faptul că, pentru persoanele care nu dispun de un certificat verde, instituțiile publice trebuie să asigure accesul la serviciile comunitare prin activități desfășurate în spații deschise, la ghișeele dispuse în exteriorul instituțiilor respective sau în alte condiții de siguranță, în ceea ce privește prevenirea răspândirii coronavirusului.

Se poate elibera sau nu online cazierul judiciar. Cum îl poți obține în lipsa certificatului Covid
Se poate elibera sau nu online cazierul judiciar. Cum îl poți obține în lipsa certificatului Covid

Cazierul judiciar nu se eliberează online

Cu toate acestea, persoanele care doresc să își scoată cazierul judiciar, trebuie să știe că documentul nu se eliberează online. Așadar, cei care vor să obțină cazierul trebuie să depună o cerere personal sau prin intermediul unei persoane împuternicite (în acest caz va fi nevoie de o procură de la notar).

Este important de știut că, începând din toamna lui 2020, cei care vor să depună cererea de eliberare a cazierului judiciar, pot să împuternicească și un avocat pentru a face acest lucru, potrivit celor de la avocatnet.ro.

Cum se obține cazierul judiciar și care este perioada de valabilitate a documentului

După cum spuneam și anterior, cei interesați pot obține un cazier judiciar prin depunerea unei cereri la toate unitățile și subunitățile de poliție unde funcționează un ghișeu de eliberare a cazierelor judiciare. Pentru a face acest lucru, solicitanții vor trebui să prezinte un act de identitate valabil.

Potrivit legislației în vigoare, certificatul de cazier judiciar este valabil o perioadă de 6 luni de la data emiterii. Dacă depășiți această perioadă, va trebui să solicitați și să obțineți din nou un astfel de document.

Cazierul judiciar este certificatul care arată situația judiciară a unei persoane. Adică, documentul în care sunt trecute informații cu privire la antecedentele penale.