Home » Cum să faci orice » Ce încălțăminte să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe. O poți distruge

Ce încălțăminte să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe. O poți distruge

Alexandru Cazacu / 01.07.2022, 13:09
Ce încălțăminte să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe. O poți distruge

Cu siguranță, mulți se întreabă dacă pot să își curețe încălțămintea în mașina de spălat. Dacă ar trebui sau nu să speli pantofii astfel, depinde de materialul din care sunt fabricați aceștia. Poți determina dacă încălțămintea poate fi spălată în acest mod verificând eticheta. Apa poate deteriora cu ușurință unele materiale, așa că cel mai bine este să știi ce încălțăminte să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe.

Ce încălțăminte să nu bagi în mașina de spălat rufe

Poți pune pantofi în mașina de spălat? În unele cazuri, răspunsul la această întrebare este „da”. Totuși, există o mulțime de tipuri de pantofi care nu pot fi spălați în mașină de spălat rufe. Nu este chiar atât de ușor să îți păstrezi mereu încălțămintea curată. Din fericire, pantofii din pânză, nailon, bumbac sau poliester nu vor avea probleme dacă îi spălăm la mașină.

Aceste materiale sunt durabile, însă totuși nu strică să verificăm eticheta înainte de a-i băga la spălat. Așadar, pentru a preveni deteriorarea acestora, cel mai indicat este să îi spălăm la un program mai blând. Dar ce încălțăminte să nu bagi niciodată în mașina de spălat?

Tipuri de încălțăminte ce nu trebuie spălate la mașină

Deși, după cum spunea, există mai multe tipuri de pantofi ce pot fi spălați la mașină, pantofii din piele, piele întoarsă, vinil sau cauciuc nu trebuie băgați niciodată în mașina de spălat rufe. În schimb, pentru a-i păstra curați și a preveni deteriorarea lor există alte metode eficiente de curățare.

Ce încălțăminte să nu bagi în mașina de spălat? În această categorie intră și papucii din materiale delicate, care au fel și fel de broderii. Aceștia ar trebui curățați doar la o curățătorie de specialitate.

Cel mai probabil, mulți dintre noi avem măcar o pereche de Converse. Ei bine, nici acest tip de încălțăminte nu trebuie spălată la mașină, ținând cont de faptul că se poate deteriora, mai ales atunci când nu folosim un program de spălare delicat.

Ce încălțăminte să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe
Ce încălțăminte să nu bagi niciodată în mașina de spălat rufe

Sfaturi utile pentru curățarea încălțămintei în mașina de spălat

Acum că știi ce încălțăminte să nu bagi în mașina de spălat, iată ce trebuie să faci atunci când speli pantofii la mașină. Așadar, dacă pantofii pe care urmează să-i bagi în mașina de spălat fac parte din categoria celor care pot fi spălați în acest mod, mai întâi verifică instrucțiunile de pe etichetă.

Apoi, scoate șireturile adidașilor, deoarece acestea pot fi curățate foarte ușor cu o perie moale și puțin detergent. Dacă încălțămintea are un miros neplăcut, atunci presără în interiorul acesteia puțin bicarbonat de sodiu și lasă să acționeze peste noapte.

În cazul pantofilor foarte murdari, înainte de ai băga în mașina de spălat, îndepărtează surplusul de murdărie cu o perie. Pentru spațiile înguste te poți folosi de o scobitoare. După ce ai îndepărtat excesul de murdărie, șterge pantofii cu o lavetă umedă, iar abia apoi baga-i în mașina de spălat. Este recomandat ca alături de încălțăminte să bagi și câteva prosoape vechi.

Nu uita să folosești detergent lichid și să setezi programul mașinii de spălat la un ciclu pentru rufe delicate.