Home » Cum să faci orice » Cum se plantează corect mărarul și cum se îngrijește

Cum se plantează corect mărarul și cum se îngrijește

Pană Emanuela / 18.10.2021, 10:21
Cum se plantează corect mărarul și cum se îngrijește

Mărarul este unul dintre cele mai folosite și aromate condimente, originar din zonele mediteraneene și Rusia. Aceasta plantă ierboasă, anuală, este folosită din cele mai vechi timpuri, oamenii care au trăit în Evul Mediu utilizând-o pentru a alunga spiritele rele. Pentru români, mărarul este un simbol al vitalității. Cum se plantează corect, când și cum se îngrijește această plantă, afli în continuare.

Cum se plantează corect mărarul

Una dintre cele mai populare și întrebuințate verdețuri de la noi este mărarul, care ia cu asalt bucătăria din România. Recunoscut pentru efectele sale terapeutice, mărarul poate fi consumat atât în stare pură, în salate, cartofi și alte mâncăruri, cât și sub formă de ceai, tinctură, ulei esențial sau pulbere.

Pe lângă aroma sa caracteristică, mărarul aduce și o serie de beneficii pentru sănătate. Un alt avantaj al acestei plante constă în faptul că poate fi valorificată complet, pentru că atât frunzele, cât și tulpina și semințele mărarului sunt comestibile și și prielnice bunei funcționări a organismului.

Această plantă aromatică are o tulpină viguroasă ce poate ajunge până la 1 metru înălțime, frunze mici și ascuțite și flori grupate în vârful plantei, în formă de umbrelă, de culoare galbenă. Mărarul are origini vechi, fiind cultivat încă din vremea romană. În trecut, tulpinile și frunzele de mărar, ba chiar și semințele, erau folosite în loc de monedă pentru a plăti zeciuiala iudaică.

În Evul Mediu, după cum aminteam și mai sus, mărarul era cultivat în jurul caselor pentru a-i proteja pe oameni de vrăjitoarele rele și de efectele magiei negre. În prezent, în Europa, dar și în India, mărarul este o mirodenie foarte folosită, atât în bucătărie (la aromatizarea salatelor, fripturilor şi sosurilor cât şi a lichiorurilor şi dulceţurilor), cât și în medicina naturistă.

Bogat în fibre alimentare, vitamina A și C, dar și calciu, mărarul se dovedește foarte eficient dacă te confrunți cu deficitul de calciu, precum și cu alte probleme ale sistemului osos cum ar fi osteoporoza. În plus, mărarul este un condiment care stimulează digestia, previne și tratează infecțiile interne, ajută la relaxarea mușchilor, precum și la tratarea afecțiunilor gingivale.

Acum că am descoperit cât de benefică este această plantă pentru organism, haideți să aflăm și cum se plantează și cum se îngrijește mărarul. În primul rând, trebuie să știți că această plantă ierboasă poate fi semănată în grădină începând din luna martie și continuând până în luna iulie. Dacă optați pentru semănarea mărarului în ghiveci, puteți face acest lucru începând cu luna ianuarie, primăvara fiind, de asemenea, un interval potrivit de timp.

Citește și: Cum se plantează și cum se îngrijește corect Dracena

Cum se îngrijește această plantă

Tot ce trebuie să faci pentru plantarea mărarului în ghiveci, respectiv în grădină, este să introduci câteva semințe în vasul ales sau direct în pământul de afară. Ulterior, semințele de mărar trebuie acoperite cu un strat subțire de compost și udate cu apă la temperatura camerei.

Cum se plantează și cum se îngrijește corect mărarul
Cum se plantează și cum se îngrijește corect mărarul

În cazul în care mergeți pe prima variantă, cea a ghiveciului, acesta trebuie acoperit cu o folie de plastic, după care va fi amplasat într-o zonă cu suficient de multă lumină. Ai grijă ca vasul în care plantezi mărarul să fie prevăzut cu găuri de scurgere, pentru că o cantitatea mare de apă și umezeala duce la putrezirea rădăcinilor de mărar.

După răsărire, plantele trebuie rărite în așa fel încât să rămână o distanță de circa 20 de centimetri între acestea, dacă sunt cultivate în aer liber. Această operațiune nu este necesară când vine vorba despre plantele la ghiveci, întrucât viața mărarului este scurtată, la circa 6-10 luni. Temperatura de germinație este de 3-4 grade C, însă e optimă la 20-22 grade Celsius.

În ceea ce privește solul, mărarul are nevoie de un teren de textură medie, bogat în humus, bine drenat și menținut permanent umed, dar fără stagnări de apa. Mărarul are nevoie, de asemenea, și de ferilizari suplimentare. A se reține că această plantă aromatică trebuie cultivată în locurile cu o bună expunere la soare.

Frunzele de mărar pot fi recoltate și după 6-8 săptămâni de la semănat, când plantă ajunge la o înălțime de 15-20 de centimetri.

Sfat: De fiecare dată când vei folosi mărarul pentru preparatele tale gustoase, rupe vârfurile plantei pentru a se regenera rapid.