Home » Utile » Cum se poate combate eficient ambrozia. Este planta cea mai periculoasă din România

Cum se poate combate eficient ambrozia. Este planta cea mai periculoasă din România

Burghelea Cătălina / 18.08.2021, 15:54
Cum se poate combate eficient ambrozia. Este planta cea mai periculoasă din România

Ambrozia este o buruiană care, în ciuda aspectului plăcut, provoacă mari probleme de sănătate. Este planta cea mai periculoasă din România! Netratată, alergia la ambrozie dă sistemul imunitar peste cap, de aici și multele simptome care apar, în special, toamna.

Ce nu știai despre ambrozie

Această plantă este denumită și ”iarba pârloagelor”, pentru că apare în special pe terenurile nelucrate. Ambrozia face parte din familia Asteraceae și provine din America de Nord și Centrală. Buruiana se găsește și în anumite regiuni ale României, cu precădere în Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Satu Mare și, mai rar, în restul țării.

Ai toate șansele să întâlnești ambrozia pe marginea șoselelor sau pe lângă anumite culturi. Se răspândește foarte ușor și poate face ravagii culturilor pe lângă care crește. Este o plantă viguroasă, chiar mai puternică decât cultura. Planta poate crește în înălțime până la doi metri, iar diametrul său atinge un metru.

Este o plantă care preferă solul slab lucrat și nisipos, de aici preferința pentru marginea drumului. Dacă are temperaturi de 15-20 de grade Celsius, ambrozia se răspândește foarte ușor. O singură plantă poate avea 30.000 – 60.000 de seminţe, cu o putere de germinație de peste 20 de ani.

 

 

Planta provoacă grave probleme de sănătate

Ambrozia apare pe la mijlocul primăverii, însă efectele ei nocive pentru sănătate se resimt mult mai târziu, în lunile septembrie-noiembrie. Mai este numită și ”otrava zeilor”, pentru că provoacă alergii și stări febrile.

Zonele de culturi nelucrate trebuie cosite manual sau cu echipamente mecanice de tuns iarba, pentru combaterea tufelor înalte de ambrozie. Planta mai poate fi distrusă prin discuit sau grăpat. În unele situații, se poate interveni și cu diferite tipuri de erbicid, dacă ambrozia s-a răspândit pe o suprafață mare.

Pentru organismul uman, ambrozia este extrem de nocivă. Este planta cu cel mai mare efect alergen de pe teritoriul României. Polenul de ambrozie poate provoca o rinită alergică sezonieră, cunoscută sub denumirea de alergia la ambrozie, care afectează până la 23 de milioane de oameni doar în Statele Unite ale Americii.

Simptomele alergiei la ambrozie sunt similare cu cele ale altor alergii la polen, de acee este foarte important consultul medical. Printre cele mai evidente sunt strănutul, nasul înfundat și curgător, congestia nazală, durerile de cap, ochii iritați și roșii, mâncărime în gât sau senzația de sufocare.

Polenul de ambrozie are un impact destul de mare asupra simptomelor de astm, pe care le poate agrava. Astfel, pot apărea semne precum o tuse mult mai frecventă și o respirație puternic șuierătoare.

Cum poate fi combătută această alergie

Medicul alergolog este cel mai în măsură să confirme diagnosticul printr-un test de piele. Se aplică un alergen diluat pe suprafața pielii și se așteaptă aproximativ 15 minute pentru a vedea dacă există o reacție, cum ar fi o erupție roșie pe piele și mâncărime. Astfel de alergii pot fi tratate, dar trebuie diagnosticate exact.

Alergia se tratează simptomatic, pentru că interesul principal este să scoți pacientul din impas acut. În cazul alergiilor respiratorii, pe lângă tratamentul simptomatic, în cazul multor alergeni dintre cei severi care produc simptome severe avem posibilitatea să facem desensibilizare. Adică, practic, să învățăm organismul să-l tolereze. Există extracte cu care lucrăm, în general foarte bine tolerate, și cu rezultate foarte bune”, potrivit doctorului Adriana Camuescu, medic primar alergologie și imunologie clinică.