Home » Film & Seriale » Ce fac și cum arată acum copiii din Al Șaptelea Cer. Unii dintre ei sunt de nerecunoscut. FOTO

Ce fac și cum arată acum copiii din Al Șaptelea Cer. Unii dintre ei sunt de nerecunoscut. FOTO

Alexandru Cazacu / 05.09.2021, 09:44

Cu siguranță, mulți dintre noi am urmărit măcar câteva episoade din celebrul serial ”Al șaptelea cer” (7th Heaven). Producția americană a fost difuzată între 1996 și 2007 și a avut nu mai puțin de 11 sezoane. Cu toate acestea, oare ce mai fac și cum arată în zilele noastre copiii din ”Al șaptelea cer”? Ei bine, acest lucru îl veți afla în continuarea acestui articol.

Ce fac și cum arată în zilele noastre copiii din ”Al Șaptelea Cer”

”Al șaptelea cer” este un serial american de televiziune creat de producătorul executiv Brenda Hampton, Aaron Spelling și E. Duke Vincent prin intermediul Spelling Television. În serial era prezentată viața soților Camden și a copiilor lor. Capul familiei, Eric Camden (Stephen Collins), era un preot protestant căsătorit cu Annie (interpretată de Catherine Hicks).

În primele două sezoane ale seriei apar doar cei cinci copii ai soților Eric și Annie Camden. Mai exact este vorba despre Mary (Jessica Biel), Matt (Barry Watson), Lucy (Beverley Mitchell), Simon (David Gallagher) și Ruthie (Mackenzie Rosman). Însă, începând cu sezonul al treilea, în familie au mai venit o pereche de gemeni: Sam și David (Nikolas și Lorenzo Brino). Acestea fiind spuse, hai să vedem ce fac acum actorii care au jucat rolul copiilor din familia Camden.

Mary Camden (Jessica Biel)

După rolul din ”Al șaptelea cer”, Jessica Biel a început să fie din ce în ce mai cunoscută, jucând în producții de succes precum ”Blade: Trinity”, ”The A-Team”, ”Limetown” sau ”The Sinner”. În toamna lui 2012, actrița și Justin Timberlake și-au unit destinele, iar ulterior în 2015, cei doi au devenit părinții unui băiețel. Cinci ani mai târziu, în 2020, Jessica a adus pe lume al doilea copil.

Matt Camden (Barry Watson)

De asemenea, Barry Watson a apărut în mai multe filme, după ”Al Șaptelea cer”. Actorul a jucat în producții precum ”Hart of Dixie”, ”Gossip Girl”, ”What about Brian” și ”Samantha Who?”. Actorul s-a căsătorit în 2015 și are doi băieți și o fiică.

Ce fac și cum arată acum copiii din Al Șaptelea Cer
Ce fac și cum arată în zilele noastre copiii din Al Șaptelea Cer. Pe unii dintre ei nu îi vei mai recunoaște

Lucy Camden (Beverly Mitchell)

În vârstă de 40 de ani, Beverly Mitchell a mai avut roluri în diferite producții americane. Printre filmele în care a jucat actrița se numără ”Hollywood Darlings” și ”The Secret Life of the American Teenager”. Precum și ceilalți doi actori menționați anterior, Beverly s-a măritat. Actrița are împreună cu soțul său (Michael Cameron” trei copii. Mai exact este vorba despre Hutton, Kenzie și Mayzie.

Simon Camden (David Gallagher)

David Gallagher și început cariera în actorie în serialul ”Al șaptelea cer”, având doar 8 ani la vremea respectivă. Ei bine, actorul are acum 36 de ani și a mai jucat în seriale celebre precum ”Smallville” sau ”The Vampire Diaries”, dar și în filmele ”Uite cine vorbește acum”, ”S.W.A.T.” și ”Numb3rs”.

Ruthie Camden (Mackenzie Rosman)

Spre deosebire de ceilalți actori care au jucat rolul copiilor din ”Al Șaptelea cer”, Mackenzie Rosman nu a mai avut multe roluri după încheierea celebrului serial american. Ea a mai apărut în ”The Secret Life of the American Teenager” și câteva pelicule de scurtmetraj.