Home » Life & Style » 7 combinații alimentare bizare care există în diverse colțuri ale lumii. Ai mânca așa ceva?

7 combinații alimentare bizare care există în diverse colțuri ale lumii. Ai mânca așa ceva?

Voicu Costin / 20.03.2022, 10:30
7 combinații alimentare bizare care există în diverse colțuri ale lumii. Ai mânca așa ceva?

Numeroase combinaţii de alimente par atât de bizare încât cu greu ai crede că le poate consuma cineva. Și totuși unele dintre ele sunt considerate adevărate delicii. Suntem curioși să aflăm ce părere aveți de aceste rețete, cel puțin ciudate la prima vedere, dar ele sunt frecvent întâlnite în unele colțuri ale lumii.

Combinații alimentare bizare

Cartofi prăjiţi şi sos de curry

La prima vedere nu poate părea ceva rău, dar combinația acestor două produse cu un al treilea s-ar putea să vă dea de gândit. În Marea Britanie, magazinele de tipul fish and chips au introdus această combinaţie.

Bacon, unt de arahide şi gem. Sandwich-ul preferat de Elvis

Sandwich-ul preferat de una dintre cele mai mari vedete Rock and Roll poate fi greu de digerat pentru unii, dar pentru el era divin. Îl savura de fiecare dată cu plăcere.

Sandviciul numit Fool’s Gold Loaf a fost realizat prima oară la un restaurant din Colorado, SUA. Este făcut dintr-o baghetă unsă cu unt, coaptă în cuptor şi tăiată în jumătate, care se umple cu bacon prăjit, unt de arahide şi gem de zmeură. Se consumau chiar şi câte 500 g de bacon, un borcan de gem şi unt de arahide la un singur sandwich! Acesta atingea 8.000 de calorii.

Pizza cu cartofi sau pizza cu smochine

Pizza se află printre cele mai populare feluri de mâncare din lume. Este combinată cu carne, legume, chiar fructe de mare, dar aluat de pizza și cartofi sună ciudat. De fapt, pizza cu cartofi este una dintre cele mai populare din sudul Italiei. În Sicilia, preferată este pizza cu prosciuto și smochine.

Melcii cu unt de usturoi

Sunt foarte consumați chiar și la noi în țară. Se regăsesc pe piață sub numele de rapane și intră în meniul restaurantelor cu specific mediteranean. Multe cherhanale și restaurante de pe malul marii și din Deltă vând astfel de preparate asortate cu diferite sosuri pe bază de vin și mirodenii. Dar acest preparat se pare că nu este pe gustul tuturor oamenilor. Bucătăria franceză a căutat să facă din melci un preparat gustos. Cum nu aveau gust, au asezonat cu unt de usturoi. Mulţi sunt de părere că este doar unt de usturoi cu un fel de bulgăre cauciucat şi lipicios.

Înghețată cu ulei de măsline

În mod tradițional, desertul italian este preparat cu câteva picături de ulei de măsline. Cel mai important lucru este că uleiul de măsline să fie presat la rece, iar înghețata, de vanilie. Unii oameni adaugă și sare de mare.

Fabada spaniolă

Pe coasta de nord a Spaniei, în Asturia, localnicii au inventat un fel de mâncare consistent numit Fabada Asturiana, care s-a preparat apoi în mai multe regiuni din Spania. Este o combinaţie de fasole boabe, şuncă, sângerete, costiţă, cârnaţi, ceapă, usturoi şi condimente.

Nu este de mirare că acest preparat culinar are și repercursiuni, după ce este consumat. Metanul, un produs secundar inevitabil al preparatului este un gaz inflamabil. Dacă vă face cu ochiul această rețetă, nu aprindeți focul după ce l-ați consumat. S-ar putea ca seara să devină incendiară!

Banane și bacon

Gustul sărat al bacon-ului absoarbe dulceața și prospeţimea bananelor. Combinația poate fi încercată preparând brioşe cu banane şi bacon.