Home » Life & Style » 9 lucruri interesante despre Noua Zeelandă

9 lucruri interesante despre Noua Zeelandă

Ileana Mladinoiu / 26.05.2021, 11:16
9 lucruri interesante despre Noua Zeelandă

Majoritatea oamenilor știu despre țara îndepărtată din sud a Noii Zeelande că e tărâmul Minunilor Hobbitului, paradisul bungee jumping și locul de naștere al dansului  tradițional de rugby-haka. Cu toate acestea, “cea mai fotogenică țară”, așa cum mai este definită, de la celălalt capăt al globului nostru are mult mai multe de oferit.

Curiozități despre Noua Zeelandă

Prin textul de mai jos, ne propunem să vă încurajăm să vă faceți bagajele cât mai curând posibil și să rezervați imediat un zbor lung. Pentru că Noua Zeelandă este:

1.Țara norului lung și alb

Aoetaroa, în limba maori, nume propus pentru Noua Zeelandă,  înseamnă “țara norului lung și alb”.

Există mai multe explicații ale acestui nume, dintre care majoritatea își au rădăcinile în poveștile tradiționale maori, deși toate se referă la o idee că orizontul din Noua Zeelandă este adesea acoperit cu nori lungi, albi și că țara, văzută din spațiu, are forma unui nor lung (dar aceasta poate fio simpă coincidență).

2.Țara cu mult mai multe oi decât locuitori

Noua Zeelandă este o țară slab populată. Din punct de vedere geografic, dimensiunea sa este apropiată de cea a Regatului Unit, dar populația este de doar 4,77 milioane (față de 64 de milioane în Regatul Unit).

Iar oile sunt mult mai numeroase decât locuitorii. În Noua Zeelandă, există aproximativ șase oi pentru fiecare ființă umană, potrivit unuia dintre cele mai ample rapoarte din lume.

Noua Zeelandă
Noua Zeelandă

3.Țara în care plajele nu sunt niciodată departe

Cine a fost în Noua Zeelandă ne spune că plajele nu sunt niciodată mai mult decât o scurtă zi de excursie.

De fapt, nici o parte a țării nu se află la mai mult de 128 km distanță de ocean, astfel încât veți putea schia și naviga cu ușurință în aceeași zi.

4.Țara în care a trăit o pasăre uriașă, celebră

Dacă vă plac păsările mari, veți afla că pasărea moa a trăit exclusiv în Noua Zeelandă. Avea o înălțime de 3,7 metri și cântărea 230 kg. Se hrănea mai ales cu seminţe, fructe, frunze şi iarbă pe care le măcina cu ajutorul unei cantităţi de aproximativ 3 kg de pietre din pipotă.

Pentru că era o bună alergătoare şi avea o lovitură de picior nimicitoare, până la apariţia oamenilor pe insulă, Moa nu a cunoscut alţi duşmani naturali în afară de enorma acvilă de Haast (Harpagornis moorei) ce îşi vâna prada năpustindu-se din aer asupra ei.

5.Țara pionieră în ceea ce privește drepturile femeilor

Cu toate că este cea mai îndepărtată țară din lume, Noua Zeelandă a fost pionieră în domeniul drepturilor femeilor, cu mult înainte de alte țări precum Statele Unite și Regatul Unit.

A devenit prima țară din lume care a acordat drept de vot tuturor femeilor, în 1893.

6.Țara paradis pentru iubitorii de natură

Gândindu-vă  la Noua Zeelandă, probabil că va veni imediat în minte cuvântul natură. Nu numai că țara este plină de munți uimitori și plaje la fel de uimitoare, dar peste o treime din suprafața ei este alcătuită din rezervații naturale protejate, asigurându-și renumele deja stabilit de stat, unde pentru deceniile următoare bioclimatul rămâne sănătos și curat ca lacrima.

7.Țara kiwi

De ce folosim cuvântul „kiwi” pentru a vorbi despre Noua Zeelandă. Se dovedește a fi numele fructului păros pe care îl cumpărați de la supermarketurile locale. Dar pasărea Kiwi este simbolul tării, fascinantă prin caracteristicile sale.

Desi nu poate zbura, Kiwi are, totuși, o pereche de aripi și este cea mai mică pasăre dintre cele nezburătoare.

8.Prima țară din lume care vede soarele răsărind

Micul oraș Gisborne este primul din lume care vede soarele răsărind peste orizont, la începutul anului (când nordul se înclină spre soare), la doar 496,3 km de linia de schimbare a datei, la latitudinea de 178 de grade.

9. Țara unui alt Hollywood

Unele dintre cele mai mari blockbustere din ultimii ani au fost filmate în Noua Zeelandă, de la trilogia Lord of the Rings la Hobbit, King Kong, Lecția de pian, Ultimul samurai etc.

Natura ei grandioasă, locuitorii săi creativi și relaxați fac din această țară un cadru ideal pentru cinematograf.