Home » Life & Style » Casa construită cu susul în jos: cine și de ce a realizat-o așa, unde se află și cum arată la interior. VIDEO

Casa construită cu susul în jos: cine și de ce a realizat-o așa, unde se află și cum arată la interior. VIDEO

Voicu Costin / 27.02.2022, 10:00

Clădiri ciudate în lume au fost construite de-a lungul timpului. Arhitecții au reușit să obțină cele mai bizare construcții, uneori de neînțeles. Structura clădirilor și ideile ingenioase au fost mereu surprinzătoare și au atras vizitatori din întreaga lume. Unele dintre ele reprezintă încă puncte de atracție și sunt vizitate în fiecare zi. Unde se află casa cu susul în jos și cine a gândit-o în acest mod?

Casa unde mergi pe tavan

O casă din Columbia, spre exemplu, construită cu susul în jos în localitatea Guatavita, nu departe de capitala Bogota, a atras privirile tuturor vizitatorilor, dar și uimirea. Mulți dintre ei afirmă  nu s-ar fi gândit  o casă ar putea  aibă acest aspect.

„Am trecut printr-o pandemie, am ieşit din lockdown, îi ajută pe oameni să se bucure de un moment de relaxare”, a spus Lina Gutierrez, una dintre persoanele care au vizitat casa din Columbia.

„Casa Loca” din Guatavita este o construcție la periferia orașului Bogotá, care a devenit noua senzație turistică columbiană. Mai bine cunoscută sub numele de casa cu susul în jos, are tot mobilierul în direcția opusă unei clădiri tipice. Construcția are o înclinare de 5 grade spre stânga și 5 grade înapoi, ceea ce generează o iluzie „optică” pentru vizitatori.

Astăzi, vizitatorilor din multe locuri le place să se plimbe pe tavane unde ar fi în mod normal podele.

Cui îi aparține creația

Casa ciudată este creația lui Fritz Shall, un austriac care trăiește în Columbia de 22 de ani și a atras sute de turiști în mai puțin de o lună de la inaugurare. Inspirat de o casă similară din patria sa, austriacul a văzut construcția în 2015. El a început în urmă cu doi ani și, deși pandemia a amânat lansarea, „Casa Loca” și-a deschis porțile pe 8 ianuarie. Fritz Schall, creatorul Crazy House, spune că nu a fost o sarcină ușoară.

„Pandemia ne-a încetinit puţin, dar acum este gata şi am inaugurat-o în urmă cu trei săptămâni”, a mai spus Schall.

Oamenii au reacționat ciudat atunci când austriacul a anunțat vecinii ca își va face o casă întoarsă, dar aceștia credeau ca este doar o glumă proastă:

„Am spus – Voi face o casă cu susul în jos, iar ei mi-au zis – Bine, domnule, n-ai decât”.

În interiorul casei, turiştii merg pe tavan în locul unde, în mod normal ar fi podeaua, iar piesele de mobilier se află dedesubtul lor.

Alte case cu un design unic

Casa strâmbă (Polonia)

Această clădire situată în Sopot, Polonia, a fost construită în 2004. Are o suprafață de aproximativ 4.000 de metri pătrați și face parte din centrul comercial Rezydent. A fost proiectată de Szotyńscy & Zaleski, folosind drept inspirație ilustrațiile și desenele basmelor lui Jan Marcin Szancer și Per Dahlberg.

Clădirea coș (SUA)

Situată în Ohio, este una dintre cele mai ciudate structuri din lume. Aceasta găzduiește sediul companiei Longaberger Basket Company. Este o imitație exactă a unui coș de cumpărături tradițional, complet normal. Are un design spectaculos care păstrează toate detaliile.

Wat Samphran (Thailanda)

Acest dragon spectaculos încununează un templu budist din provincia Nakhon Pathom, la aproximativ 40 de kilometri vest de Bangkok. Acest templu budist este renumit pentru clădirea cilindrică roz, înaltă de 17 etaje, cu o sculptură gigantică de dragon încolăcită în jurul său.