Home » Life & Style » Cele mai frumoase femei, în funcție de epocă. Cum s-a schimbat de-a lungul timpului idealul feminin

Cele mai frumoase femei, în funcție de epocă. Cum s-a schimbat de-a lungul timpului idealul feminin

Alexandru Cazacu / 12.04.2021, 10:20

De-a lungul vremii forma corpului feminin a suferit schimbări radicale. De la curbele generoase care erau preferate în secolele XVII și XVIII, la siluetele subțiri preferate în zilele noastre, femeile au  încercat mereu să se conformeze standardelor de frumusețe.

Cele mai frumoase femei, în funcție de epocă

După cum spuneam, femeile au încercat dintotdeauna să arate bine și au făcut multe sacrificii pentru a se conforma standardelor de frumuseții ale vremii, oricât de ciudate au fost acestea. Mai departe veți afla cum erau văzute cele mai frumoase femei, în funcție de epocă.

În secolele XVII și XVIII, curbele generoase erau la mare căutare

În aceste perioade, bărbații preferau șoldurile cărnoase, pieptul generos și, în general toate formele pline. Astfel, în viziunea societății de la acea vreme, femeia corpolentă era mai considerată mai sănătoasă și se bucura de un statut social privilegiat. Tot în acea perioadă, era la modă părul blond și machiajul cât mai deschis la culoare.

În secolul al XIX-lea cele mai frumoase femei aveau talia subțire

Pe bătrânul continent, în secolul al XIX-lea, femeile făceau eforturi extraordinare pentru a-și micșora talia, deoarece cea mai apreciată trăsătură a lor la acea vreme era o talie foarte subțire. O astfel de talie nu exista în mod natural, așadar femeile purtau corset. Însă, acest accesoriu era foarte bine strâns și foarte neconfortabil, iar în timp cauza deformări periculoase, deformând coastele și împingând organele în sus.

Standarde mai reaxate la începutul secolului XX

La începutul secolului al XX-lea, cele mai frumoase femei erau cele care reușeau să intercaleze o siluetă fragilă cu una voluptuoasă. Deși talia subțire era încă la modă, se punea un accent deosebit pe un bust generos și pe șolduri ample. De obicei, femeile care arătau în acest fel îmbrăcate mereu la modă și făceau parte din clasa superioară.

Stilul băiețesc de după Primul Război Mondial

În anii ’20 societatea a fost marcată de protestul față de standardele de frumusețe ale epocii victoriene. Pentru a reprezenta rebeliunea și libertatea de exprimare, femeile de la acea vreme au renunțat la formele pline și  la noțiunile tradiționale de feminitate, adoptând stilul băiețesc.

Corpul echilibrat

Cu toate acestea, începând cu anii ’30 feminitatea a redevenit la modă. Mai exact, în anul 1938, în revista LIFE din Statele Unite era descrisă forma ideală a corpului unei femei din acea perioadă:

”Femeia anului 1938 trebuie să aibă forme, dar altfel decât până acum. Femeia ideală trebuie să aibă un piept rotund și ferm, talia subțire, dar nu în formă de viespe, și șolduri ușor rotunjite.”

Marylin Monroe
Marylin Monroe

Revenirea la stilul băiețesc

Ei bine, în anii ’60 stilul băiețesc a revenit, iar o siluetă androgină era idealul multor femei de la acea vreme. Silueta fără forme era adesea dublată de machiajul și hainele îndrăznețe.

Obsesia femeilor pentru bronz din anii ’70 și femeile atletice din anii ’80

În anii ’70, femeile cele mai frumoase erau cele cu pielea bronzată, independente și cu un corp atletic. Zece ani mai târziu, femeile se străduiau din răsputeri să aibă un corp cât mai atletic.

Femeile foarte slabe de la sfârșitul secolului XX

Una dintre femeile care au adus prim-plan silueta foarte subțire a fost chiar modelul de origine britanică Kate Moss. Corpul fără forme, cu osatură proeminentă era foarte greu de obținut, iar din această cauză, multe voci condamnă aceste standarde care au cauzat multe probleme grave de sănătate. Cu toate acestea, la începutul anilor 2000, unele reviste destinate femeilor au ales să promoveze siluete mai apropiate de realitate, potrivit incredibilia.ro.