Home » Life & Style » De ce are girafa gâtul lung. Explicația uimitoare a oamenilor de știință

De ce are girafa gâtul lung. Explicația uimitoare a oamenilor de știință

Bucur Ioana / 04.11.2020, 12:55
De ce are girafa gâtul lung. Explicația uimitoare a oamenilor de știință

Cine ar fi crezut că girafa este un mister uriaș pentru cercetători? Deși, de-a lungul timpului, au apărut numeroase teorii ce încercau să explice proporțiile unice ale corpului ei, toate au fost, rând pe rând, demontate. Te-ai întrebat vreodată de ce are girafa gâtul lung? Iată explicația uimitoare a oamenilor de știință.

Copiii râd când o văd, specialiștii își pun întrebări. De ce are girafa gâtul lung?

Girafa este cel mai înalt animal de pe planetă, masculii ajungând să aibă o înălțime de cinci metri și jumătate și o greutate de până la 900 de kilograme.  De fapt, numele dat mamiferului provine din araba și înseamnă „cea mai înaltă dintre toate”. Girafele sunt cunoscute pentru gâtul lung și proporțiile bizare ale corpului – picioarele anterioare sunt mai lungi și mai mari decât cele posterioare.

Pentru a face față înălțimii impresionante la care ajung, organismul girafelor a trecut printr-o serie de modificări. Inima acestor mamifere trebuie să pompeze o presiune sangvină practic dublă ca a multor alte mamifere mari pentru a putea menține fluxul sanguin normal. De-a lungul timpului, în partea superioară a gâtului girafelor, s-a format un sistem complex ce reglează presiunea sângelui în momentul în care animalul coboară capul să bea apă.

Cu toate că este extrem de lung, gâtul unei girafe are doar șapte vertebre
Cu toate că este extrem de lung, gâtul unei girafe are doar șapte vertebre

Oamenii de știință se întrec în explicații. Un francez susține că, la un moment dat, gâtul girafelor era mult mai scurt  

Jean Baptiste de Lamarck, un renumit zoolog francez, a înaintat o teorie ce susține că gâtul girafei era, la un moment dat, mult mai scurt. Cercetătorul susține că animalul a evoluat, adaptându-se pentru a se putea hrăni. Lamarck susține că gâtul girafei s-a alungit pentru a o ajuta să ajungă la frunzele ce cresc în vârful copacilor. O terorie ce nu este acceptată la scară largă de membrii comunității științifice.

Cu toate că este extrem de lung, gâtul unei girafe are doar șapte vertebre, la fel ca în cazul oamenilor. Doar că, în cazul girafelor, fiecare vertebra este mult mai mare. De fapt, acesta este motivul pentru care gâtul lor este țeapăn. Dacă vrea să bea apă de la nivelul solului, girafa trebuie să-şi întindă cât mai mult picioarele pentru a atinge solul. Proporțiile bizare ale corpului girafelor le ajută să obțină hrana necesară.

Girafele s-au adaptat și și-au creat propriul sistem de apărare
Girafele s-au adaptat și și-au creat propriul sistem de apărare

Lucruri mai puțin cunoscute despre girafe

Hrana preferată a girafelor este verdeața, greu de găsit în savanna africană, cu excepția frunzelor din vârful copacilor. Cu toate că au un craniu mic, aparent, limba unei girafe măsoară, în medie, 46 de centimetri și o buză superioară lungă ce îi permite să smulgă deodată cât mai multe frunze.

Girafele s-au adaptat și și-au create propriul sistem de apărare împotriva prădătorilor. Au o blană de culoare galbenă, cu pete de culoare mai închise sau mai deschise, ce le ajută să se ascundă în tufişuri înalte sau printre copaci. Au simțul auzului, olfactiv și vizual bine dezvoltate. Nici la viteză nu stau tocmai rău. Când aleargp, girafele pot prinde până la 50 de kilometri pe oră, ceea ce le face mai rapide decât orice cal. Când este atacată, girafa poate lovi cu picioarele din spate sau poate lovi cu capul precum un baros. Chiar şi un leu atacă o girafă cu atenţie, de cele mai multe ori învăluind-o pe la spate.