Home » Life & Style » De ce ni se măresc urechile pe măsură ce îmbătrânim. Explicația nebănuită

De ce ni se măresc urechile pe măsură ce îmbătrânim. Explicația nebănuită

Manolică Anca / 16.02.2021, 14:30
De ce ni se măresc urechile pe măsură ce îmbătrânim. Explicația nebănuită

Dacă atunci când suntem micuți ne bucurăm să vedem cum creștem și ne dezvoltăm pe zi ce trece, vine un moment în care unele părți ale corpului stagnează. Nu este, însă, și cazul urechilor, pentru că dintr-un motiv ciudat, ele continuă să devină din ce în ce mai mari. Și nu ne putem abține să nu ne întrebăm dacă vor înceta vreodată să crească.  Ei bine, din păcate, răspunsul este nu. Iată de ce ni se măresc urechile pe măsură ce îmbătrânim.

De ce ni se măresc urechile pe măsură ce îmbătrânim

Dacă ai ajuns să citești acest articol, înseamnă că și pe tine te interesează sau preocupă acest aspect. Dacă ești bărbat, mai ales, continuă să citești acest articol. Veștile nu sunt dintre cele mai bune. Conform Bright Side, un studiu realizat de oamenii de știință nemți, în 2007, arată că dacă ar fi să măsori urechea exterioară a unui nou-născut, se dovedește că este mai mare decât capul său, proporțional cu corpul. Iar asta nu este tot, urechile vor continua să crească într-o manieră general liniară de-a lungul întregii vieți.

Creșterea începe să încetinească după ce copilul împlinește vârsta de 10 ani, după aceasta, ritmul de creştere fiind de aproximativ 0,22 milimetri într-un an. Asta au descoperit cercetătorii după măsurarea urechilor unui grup selectat aleatoriu de 206 dintre pacienții lor cu vârsta peste 30 de ani. Astfel, un tânăr de 30 de ani se poate aștepta ca până la împlinirea vârstei de 80 de ani, urechile sale să fi crescut cu puțin mai mult de un centimetru în lungime. La vârsta de 85 de ani urechile omului ating cea mai mare lungime medie. Fiind extrem de mică această creștere medie, va fi foarte de greu de observat.

Lobi urechii se lasă, mai ales în cazul persoanelor care poartă cercei foarte grei
Lobi urechii se lasă, mai ales în cazul persoanelor care poartă cercei foarte grei

Să fie gravitația de vină?

Prima explicație care ne-ar putea veni în minte este că gravitația ar putea fi vinovată de creșterea urechii. Ei bine, s-ar putea să te fi înșelat. Odată cu trecerea timpului, pielea își pierde din elasticitate. Lobi urechii se lasă, mai ales în cazul persoanelor care poartă cercei foarte grei în mod obișnuit. Mai mult, pe lângă faptul că urechea se lungește, aceasta se și lărgește, deoarece circumferința urechii crește în medie cu 0,51 mm pe an, cel mai probabil datorită îmbătrânirii colagenului din corpul.

O altă preocupare este legată de creșterea nasului. Potrivit unui alt studiu, și nasul oamenilor continuă să crească odată cu înaintarea în vârstă. Cercetătorii au ajuns la concluzia că volumul nazal, aria și distanțele liniare cresc de la copilărie până la bătrânețe. Interesant este faptul că unghiul vârfului nazal scade în funcție de vârstă.

Dacă ești bărbat și te-ai întrebat de ce nasul tău este mai mare decât cel al femeilor, un studiu de la Universitatea din Iowa oferă câteva informații suplimentare despre acest lucru. Astfel, cercetătorii consideră că diferența de dimensiune se datorează diferitelor constituții și cerințe de energie ale corpurilor în funcție de sex. În general, bărbații au o masă musculară mai slabă, fapt ce necesită mai mult oxigen pentru a crește și a menține țesutul muscular. Astfel, nasurile proeminente pot inhala și transporta mai mult oxigen pentru ca sângele să-l furnizeze și să-l distribuie prin mușchi.