Purtarea perucilor în ziua de astăzi este la modă, femeile folosind acest accesoriu pentru a căpăta un nou look sau în dorința de a vedea cum le stă cu o anumită culoare sau tunsoare. Dar de ce purtau bărbații peruci în antichitate și chiar în ultimile 5 secole? A reprezentat o modă în acea vreme sau au folosit-o cu un scop bine întemeiat?
O perucă este un obiect confecționat din păr uman, de cal, de bovine, din lână sau din fire sintetice și purtat sau în locul părului natural.
Este purtată din motive de modă sau pentru efecte estetice sau stilistice, inclusiv culturale sau religioase. În societatea romană, bărbații și femeile aveau în mod obișnuit părul ras sau tuns bine și purtau adesea peruci.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Vechii egipteni au creat peruca pentru a proteja capetele rase și fără păr, de soare. De asemenea, purtau perucile deasupra părului folosind ceară de albine și rășină pentru a menține perucile fixe. Egiptenii bogați purtau peruci elaborate și conuri parfumate de grăsime animală deasupra perucilor.
După căderea Imperiului Roman de Apus, perucile nu au mai fost folosite în Occident timp de o mie de ani, până când au fost refolosite în secolul al XVI-lea ca mijloc de compensare a căderii părului sau de îmbunătățire a aspectului personal. Ele au servit și unui scop practic: condițiile neigienice ale vremii însemnau că părul atrăgea păduchii, o problemă care ar putea fi fost rezolvată, dacă părul natural ar fi fost tuns sau ras.
Epidemia de sifilis a cauzat căderea în masă a părului. Cu toate acestea, în anii 1500, o epidemie de sifilis a avut loc în Europa și populația s-a confruntat cu o cădere a părului destul de masivă. Pentru a ascunde lipsa părului oamenii au creat perucile şi au început să le folosească.
La început, doar cei din clasa superioară purtau peruci, dar ea a fost folosită şi de celelalte clase. Perucile au fost, de asemenea, acoperite cu pudră parfumată. Imaginea judecătorilor care poartă peruci gri deschis sau albe este celebră. Francezii l-au purtat pentru a-și proteja părul adevărat. În loc să aibă capul ras, ei purtau peruci pentru ca păduchii să nu ajungă în părul natural.
Patronajul regal a fost crucial pentru renașterea perucii. Regina Elisabeta I a Angliei a purtat o perucă roșie într-un stil „roman”, în timp ce printre bărbați regele Ludovic al XIII-lea al Franței, a început să fie pionier în purtarea perucilor în 1624, când a început să fie chel. Această modă a fost promovată în mare măsură de fiul și succesorul său, Ludovic al XIV-lea al Franței, care a contribuit la răspândirea ei în țările europene și influențate de Europa.
După revenirea pe tron a lui Carol al II-lea în 1660, după un lung exil în Franța, aceste peruci au căpătat şi altă formă. Erau până la umeri sau mai lungi, imitând părul lung care devenise la modă în rândul bărbaților încă din anii 1620. Folosirea lor a devenit curând populară la curtea engleză.
Primele peruci care aveau culoarea părului natural au apărut în Marea Britanie. Prin folosirea unor pigmenţi de colorare cu pudră au fost create și alte culori, cum ar fi gri și alb. Până în 1705, judecătorii au început să poarte peruci care să se potrivească cu tendința predominantă și să rămână solemni.