Home » Life & Style » Defectele zodiei Leu – Ce puncte slabe au acești nativi și cum să treci peste ele cu tact

Defectele zodiei Leu – Ce puncte slabe au acești nativi și cum să treci peste ele cu tact

Redactia Știri / 28.10.2020, 18:03
Defectele zodiei Leu – Ce puncte slabe au acești nativi și cum să treci peste ele cu tact

Nativul zodiei Leu este, fără îndoială, vedeta zodiacului. Îi place să fie în lumina reflectoarelor, să strălucească, și să dețină poziția de lider. A fost înzestrat cu numeroase calități, însă există câteva trăsături mai puțin plăcute la acești nativi care se găsesc pe lista caracteristicilor negative. Să descoperim împreună defectele zodiei Leu, punctele slabe, dar și cum pot trece cu tact peste ele apropiații acestei zodii.

Zodia Leu. Trăsături generale. Calități

Nativii zodiei Leu sunt născuți în perioada 23 iulie-23 august, iar planeta care guvernează această zodie este Soarele. Nativii acestei zodii sunt plini de energie, optimism și creativitate. Le place să fie în centrul atenției, să strălucească și să capteze interesul tuturor.

Generozitatea este o altă trăsătură care definește această zodie. Nativii Leu merg pe principiul că cel mai frumos cadou este acela în care poți să dăruiești, prin urmare ei se simt împliniți când pot oferi un strop de fericire pe chipul altei persoane. Altruiști desăvârșiți. Sunt bine organizați, își urmăresc țelul cu multă ambiție și determinare. Reușesc de fiecare dată să-și atingă obiectivul propus.

De regulă, pe partea profesională, cei născuți în zodia Leu ocupă rol de conducere. Poziția de lider este a lor. Mulți nativi din această zodie au reușit să se facă remarcați în domeniul lor de activitate.

Meghan Markle, Barack Obama, Jennifer Lopez, Jennifer Lawrence, Daniel Radcliffe, Madonna, acestea sunt câteva nume celebre aflate pe lista personalităților care fac parte din zodia Leu.

Jennifer Lopez, una dintre vedetele născute în zodia leu
Jennifer Lopez, una dintre vedetele născute în zodia leu

Nativii acestei zodii se bucură de o popularitate ridicată în grupul lor de prieteni, reușesc să ia decizii rapide și să rezolve orice situație pe care și-o propun. O altă calitate care le aparține este faptul că pentru ei confidențialitatea este aur, motiv pentru care se vor dovedi discreți și vor ști să gestioneze o situație sau o problemă doar de ei știută. Sunt buni ascultători și vor face tot ce le stă în putere pentru a-și oferi sprijinul.

Sunt înzestrați cu o sinceritate ieșită din comun, știu să îi respecte pe cei din jurul lor și să-i ajute când e cazul.

Zodia Leu. Defectele nativilor din această zodie

Zodia Leu, vedeta zodiacului, este caracterizată și de câteva aspecte negative care nu-i fac cinste. Dar cum nu există perfecțiune, pe lângă calități, este normal să există și defecte. Prin urmare vor regăsi în acest caz o serie de particularități mai puțin plăcute.

Să reținem însă un aspect foarte important și, anume, că acestea sunt trăsături generale. Lucrurile diferă de la nativ la nativ. Doar o astrogramă personalizată va reuși să puncteze cât mai clar personalitatea unui nativ.

Pe lista defectelor asociate acestei zodii se poate regăsi orgoliul. Uneori, nativii Leu nu reușesc să privească lucrurile dintr-o perspectivă obiectivă tocmai din cauza faptului că sunt orbiți de orgoliu.

Unii nativi ai zodiei Leu sunt materialiști și obișnuiesc să privească lucrurile sau să ia decizii prin prisma banilor.

Aroganța este o altă trăsătură definitorie pentru anumiți lei. Vor să ocupe rolul de lider cu orice preț, fiind ferm convinși că nimeni nu merită această poziție în afară de ei.

Se întâmplă ca anumiți nativi născuți în zodia leu să aibă o părere extrem de bună despre ei, care nu coincide tocmai cu realitatea.

Atunci când vine vorba de critică, acești nativi nu se abțin de la comentarii pe care cei din jurul lor le pot resimți ca fiind făcute cu multă răutate.

Deși le place să-i ajute pe cei din jurul lor, uneori nativii leu depășesc limita și ajung să se implice și în viața privată a persoanelor respective.

Nativii leu pot fi extrem de cheltuitori.

Dacă ai în casă sau în cercul tău de prieteni un nativ născut în zodia leu, cel mai bine ar fi să eviți discuțiile în contradictoriu cu acesta. De atlfel, nu trebuie neapărat să-i recunoști rolul de lider, dar poți încerca să-i arăți faptul că apreciezi ceea ce face, că îi admiri munca. Cu siguranță, leul va adopta o altă atitudine și va respecta acest tip de comportament.