Home » Life & Style » Obiectul bizar găsit pe Marte. Imaginea i-a surprins până și pe astronomi. Ce au descoperit

Obiectul bizar găsit pe Marte. Imaginea i-a surprins până și pe astronomi. Ce au descoperit

Voicu Costin / 08.06.2022, 11:52

Roverul Curiosity al NASA nu este străin de observarea unor caracteristici stâncoase neobișnuite, după un deceniu de explorare a suprafeței marțiene, dar în urmă cu câteva luni a reușit să surprindă „florile“ existente pe planetă. Astfel, putem spune, că roverul a descoperit niște țepi cu o formă bizară. Cum au descris oamenii de ştiinţă obiectul bizar găsit pe Marte?

O altă descoperite fascinantă pe planeta Marte

Imaginea a fost surprinsă de Institutul SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) și postată pe Twitter. Cu toate acestea, imaginea a fost de fapt realizată în luna mai, potrivit NASA. Roverul Curiosity explorează Craterul Gale. Astfel, fotografierea solului de pe Marte poate ajuta la descoperirea unor informații interesante despre planeta roșie, mai ales că cei de la NASA au planuri importante pentru a coloniza această planetă în viitor.

O privire în trecutul misterios al Planetei Roșii

Cu toate acestea, imaginarea unor caracteristici neobișnuite le oferă oamenilor de știință o idee despre condițiile meteorologice și tipul de rocă din anumite locuri de pe Marte. O imagine de ansamblu se conturează de fiecare dată când noi descoperiri se fac pe Marte, ajutând cercetătorii să înțeleagă mai bine condițiile și situația de pe marte. Noile descoperiri ajută oamenii să descopere o parte din geneza planetei.

Potrivit SETI, „vârfurile sunt, cel mai probabil, umpluturi cimentate ale unor fracturi antice într-o rocă sedimentară. Restul rocii era alcătuit din material mai moale și a fost erodat”.

Condițiile de pe planeta Marte au creat diferite forme în sol

Cu o atmosferă mai subțire decât cea a Pământului (de peste 100 de ori mai subțire), Marte pare a fi un loc aspru, scrie IFL Science. Vânturile puternice de până la 100 de kilometri pe oră, apă din vechime și furtunile de praf, au influențat topografia timp de milioane de ani, sculptând caracteristici precum acestea. În timpul genezei, planeta a suferit diferite transformări pe care oamenii de știință încearcă să le surprindă și să le împărtășească și cu noi, oamenii.

Cercetătorii încearcă în decursul următorilor ani să ajungă să deslușească un mare mister: ar putea exista vreodată viață pe Marte? Oamenii de știință vor să faciliteze orice lucru cunoscut pentru a aduna destule informații pentru o viitoare colonizare cu oameni pe această planetă roșie.

O ușa a fost descoperită pe Marte?

Una dintre cele mai recente fotografii transmise înapoi de la roverul Curiosity de pe Marte a dezvăluit o caracteristică destul de interesantă a stâncilor: ceea ce pare a fi o ușă perfect sculptată, amplasată în peisajul marțian. Cel puțin, imaginea și caracteristica geologică pe care este surprinsă ar părea a fi suficiente pentru a inspira un film SF.

Roverul Curiosity a descoprit ușa de pe Marte pe data de 7 mai. Acesta a folosit instrumentul său Mastcam pentru a realiza imaginea ciudatei fisuri, care are o înălțime de doar 30 de centimetri și o lățime de 40 de centimetri, a precizat NASA.

„Aceste tipuri de fracturi deschise sunt comune în roca de bază, atât pe Pământ, cât și pe Marte”, au precizat oamenii de la NASA.

Profesorul Sanjeev Gupta de la Imperial College London a explicat pentru The Telegraph că nu există nimic neobișnuit în fotografie și că ceea ce pare a fi o ușă este, de fapt, o formațiune stâncoasă obișnuită.