Home » Life & Style » Rapane rețetă. Ingrediente și mod de preparare. Explicații pas cu pas pentru un preparat deosebit

Rapane rețetă. Ingrediente și mod de preparare. Explicații pas cu pas pentru un preparat deosebit

Manolică Anca / 15.01.2022, 15:55
Rapane rețetă. Ingrediente și mod de preparare. Explicații pas cu pas pentru un preparat deosebit

Rapanele se numără printre preferatele celor care iubesc fructele de mare. În rândurile de mai jos am pregătit pentru tine nu o rețetă, ci mai multe idei rapide de a prepara cele mai gustoase rapane. Descoperă pas cu pas cum se pregătește acest crustaceu popular mai ales în apele Mării Negre. Câteva minute pe foc sau la cuptor sunt suficiente.

Rețetă de rapane

Rapanele sunt cunoscut pentru proprietățile lor afrodiziace, la noi în țară fiind consumate mai ales la restaurantele de pe litoral. Semnalate pentru prima oară în Marea Neagră, acestea își adu de fapt originea în Marea Japoniei, Marea Chinei și Marea Galbenă. În prezent, la noi, rapanele sunt mai mult exportate din captură decât consumate la nivel local.

Rapane cu sos de vin și usturoi

Ingrediente

  • 500 g de rapane (proaspete sau congelate)
  • 4-5 căței mari de usturoi, după gust
  • 150-200 ml de vin alb sec
  • 100 g de unt
  • o legătură de pătrunjel
  • un ardei iute
  • zeama de la o lămâie
  • sare și piper

Mod de preparare

După ce sunt prefierte, se scoate carnea din ele și se curăță bine. Ulterior, se pune untul la topit într-o tigaie, peste care se adaugă rapanele și se sotează. Când au prins o crustă, se adaugă usturoiul ras prin răzătoare, vinul și se lasă la fiert la foc mare.  Se adaugă vinul și se lasă la fiert la foc mare. La final, se pune ardeiul iute, se amestecă, după care se stinge focul și se adaugă peste restul ingredientelor: pătrunjelul, zeama de lămâie, sarea și piperul.

Rețetă de rapane
Rețetă de rapane

Rapane rețetă cu sos cremos

Ingrediente

  • 500 g de rapane (proaspete sau congelate) mari
  • 4-5 căței de usturoi
  • 150-200 ml de vin alb sec
  • 100 g de unt
  • o legătură de pătrunjel
  • zeama de la o lămâie
  • sare și piper
  • smântână lichidă

Mod de preparare

Se scoate carnea din cochiliile de rapane fierte și se curăță bine. Ulterior, se pune untul la topit într-o tigaie și se adaugă rapanele. Când devin aurii se adaugă usturoiul tăiat feliuțe și vinul. După ce acesta s-a evaporat, se adaugă smântâna lichidă, condimentele și se mai gătește puțin. La final, se adaugă zeamă de lămâie, pătrunjelul și încă puțin piper.

Tocăniță de rapane

Ingrediente

  • 1 kg de rapane
  • 5 căței usturoi
  • 1/2 lămâie
  • 100 ml de ulei
  • 1 ardei iute
  • 500 g de roșii
  • o legătură de pătrunjel
  • 100 ml de vin alb
  • sare, piper, cimbru, dafin și busuioc

Mod de preparare

Se spală bine și se taie în bucăți mici, după care se adaugă zeama de lămâie și sarea peste ele. Apoi se curăță usturoiul, roșiile și ardeiul iute se taie cuburi și se toacă pătrunjelul.

Se pun rapanele în tigaia cu ulei încins, se adaugă usturoiul, ardeiul tocat iute și puțină sare și la scurt timp se adaugă cimbrul, foaia de dafin și busuiocul. Se sotează bine și după câteva minute de pun și roșiile. Se amestecă, se pune vinul și se mai lasă pe foc încă aproximativ cinci minute, până se evaporă alcoolul. La final se adaugă pătrunjel tocat, sare și piper, după gust.

Spor în bucătărie și poftă bună!