Home » Life & Style » Știri mondene » Cum și-a dat seama Cristian Boureanu că Valentina Pelinel are o relație cu Cristi Borcea. „Femeia alege”

Cum și-a dat seama Cristian Boureanu că Valentina Pelinel are o relație cu Cristi Borcea. „Femeia alege”

Manolică Anca / 13.06.2022, 16:05
Cum și-a dat seama Cristian Boureanu că Valentina Pelinel are o relație cu Cristi Borcea. „Femeia alege”

Cristian Boureanu a acceptat invitația lui Cătălin Măruță de a lua parte la podcastul său, după 8 ani în care nu a mai oferit niciun interviu presei. Fostul politician în vârstă de 49 de ani a vorbit despre mai multe lucruri importante din viața sa, printre care și mariajul pe care l-a avut cu Valentina Pelinel. Iată cum și-a dat seama Cristian Boureanu că fostul model are o relație cu Cristi Borcea.

Cristian Boureanu, despre cum și-a dat seama de relația dintre Valentina Pelinel și Cristi Borcea

Fostul politician a fost căsătorit de două ori, însă ambele căsătorii au sfârșit prin divorț, având parcă și un „scenariu” asemănător. Prima sa soție, Irina Șoancă, cea care i-a dăruit și o fiică, pe Ioana, l-a înșelat chiar cu nașul lor de cununie, fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu. A doua, Valentina Pelinel a sfârșit îndrăgostită de prietenul lui bun, Cristi Borcea.

Acum, la mai bine de opt ani de la ultimul interviu acordat presei, Cristian Boureanu a acceptat invitația lui Cătălin Măruță de a participa la podcastul lui. Acesta a dezvăluit lucruri neștiute despre mariajul cu fostul model și a povestit, printre altele, cum a aflat că ea îl înșela cu fostul finanțator de la Dinamo București.

Cristian Boureanu: „Femeia alege, poți să te dai peste cap”

După ce a vorbit despre prima sa fostă soție, discuția a ajuns și la „subiectul” Valentina Pelinel. Cei doi au ajuns în fața altarului în anul 2007, însă căsnicia a durat doar șapte ani. Istoria s-a repetat cumva, la fel ca în cazul primului mariaj.

Cristian Boureanu, alături de fosta lui soție, Valentina Pelinel
Cristian Boureanu, alături de fosta lui soție, Valentina Pelinel

Cristian Boureanu susține că fotomodelul a trăit o poveste de dragoste cu fostul șef al lui Dinamo încă de pe vremea când aceștia erau căsătoriți. De asemenea, a mărturisit că a aflat că a fost înșelat abia în anul 2011

„Până la urmă toți greșim. Pe Valentina am iertat-o. Nu am știut ce s-a întâmplat. Am aflat mai târziu că ei de prin 2011 au început să aibă o relație. Nu mă mai interesa.

Pe plajă în prima zi, îmi aduc aminte că i-am spus Valentinei, m-am uitat la ea și i-am zis: Vezi că ăsta vrea să te … și nevastă-sa se dă la mine. A zis: Nu există, ești tâmpit, că ești prost. Femeia alege, poți să te dai peste cap, noi facem pe cocoșii, ne încordăm, ea a ales demult”, a spus Cristian Boureanu la podcastul lui Cătălin Măruță.

În prezent, pe Boureanu și fostul ministru al finanţelor, Sebastian Vlădescu (64 de ani), îi leagă și o sentință venită de la Curtea de Apel, cei doi fiind condamnați, împreună cu fostul şef al Eximbank, Ionuț Cristea, la închisoare, pentru fapte de corupţie în dosarul reabilitării căii ferate Bucureşti-Constanţa. Deocamdată, hotărârea nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel.