În țara noastră sunt în funcție în jur de 5.000 de judecători, iar cei mai mulți dintre ei își exercită funcția în judecătorii și tribunale. În acest articol, veți afla cât câștigă un judecător din România și cât câștigă unul din alte țări membre ale Uniunii Europene.
În Legea-cadru nr. 153/2017 cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice s-a modificat grila de salarizare a unor categorii profesionale. Ei bine, prin aceste schimbări, erau prevăzute majorări treptate ale salariilor pentru întreg sistemul bugetar, până în 2022. Se pare că magistrații și medicii, au primit deja aceste majorări trecute în lege, cu mult înainte de termenul limită 2022 prevăzut în lege, scriu jurnaliștii de la Europa Liberă.
Așadar, în actul legislativ menționat sunt prevăzute următoarele salarii brute pentru judecătorii de la curțile de apel, tribunale și judecătorii din țară (categoriile pentru care CSM a cerut acum majorarea salariilor cu 25%), potrivit sursei citate.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]Un astfel de magistrat cu o vechime de peste 20 de ani încasează 22.500 de lei, cei cu o vechime de 15 – 20 de ani (între 20.524 și 21.550 de lei), vechime de 10 – 15 ani (între 18.639 de lei și 20.550 de lei), vechime de 5 – 10 ani (între 17.147 de lei și 19.850 de lei).
Un judecător cu grad de Înaltă Curte de Casație și Justiție, cu o vechime de peste 20 de ani (26.250 de lei brut/ lună), cu o vechime 15-20 de ani (între 23.143 de lei și 24.300 de lei).
Ei bine, salariile medii anuale pentru toate aceste categorii profesionale în diferite state din Uniunea Europeană sunt următoarele: România (11.235 de euro); Franța (35.763 de euro); Italia (29.343 de euro); Belgia (43.497 euro); Albania (4.717 de euro).
Pe de altă parte salariile anuale medii în aceste state pentru judecătorii aflați la începutul carierei sunt în felul următor: România (44.940 de euro); Franța (46.491 de euro); Italia (55.751 de euro); Belgia (69.595 euro) și Albania (13.679 de euro).
Se pare că cele mai mari salarii anuale medii în țările menționate le încasează judecătorii aflați pe cea mai înaltă treaptă, adică cei de la Curtea Supremă/Înalta Curte de Casație și Justiție. Acestea sunt următoarele:
Ei bine, potrivit România Liberă, un judecător poate ieși la pensie și la vârsta de 50 de ani, în comparație cu cetățeanul obișnuit, care poate ieși la pensie abia la 63 de ani, în cazul femeilor, iar bărbații la 65 de ani.