Home » Life & Style » Timp liber » Omul care l-a înmormânat pe Hitler. Dezvăluirile incredibile făcute de cel care i-a fost aproape dictatorului până la sfârșit

Omul care l-a înmormânat pe Hitler. Dezvăluirile incredibile făcute de cel care i-a fost aproape dictatorului până la sfârșit

Voicu Costin / 18.12.2021, 20:00
Omul care l-a înmormânat pe Hitler. Dezvăluirile incredibile făcute de cel care i-a fost aproape dictatorului până la sfârșit

Adolf Hitler, Führer al Germaniei începând cu perioada 1934, a fost un om totalitarist cu gânduri de distrugere în masă a evreilor și de expansiune a Germaniei. Însetat de putere, Hitler a făcut tot posibilul să cucerească noi teritorii. Un singur om i-a fost alături până în ultima clipă de viață, Heinz Linge, majordomul lui. Află câteva lucruri întâmplate în spatele cortinei care descriau o altă față a mein Führer-ului!

Povestea lui Heinz Linge lângă Adolf Hitler

Heinz Linge se naște în anul 1913 în Bremen, Germania. Înainte de a se alătura organizației paramilitare naziste, care reprezenta baza partidului nazist (SS), în 1933, acesta a fost zidar. El era folosit ca și gardă de corp a lui Adolf Hitler. În anul 1934 viața lui Linge se schimbă, devenind din gardă de corp majordom. Acesta a fost selectat pentru a-l servi pe Hitler și a avea grijă de nevoile Führer-ului.

Heinz a fost unul din cei trei valeți ai lui Hitler de la acea vreme. În anul 1939, Linge devine șeful valeţilor, lucrând concomitent la Cancelaria Reichului din Berlinm, la reședința lui Hitler de lângă Berchtesgaden și la Wolfsschanze din Rastenburg. Majordomul a dezvăluit câteva dintre obiceiurile conducătorului german, care la prima vedere nu ai spune că sunt ieșite din comun, Hitler fiind considerat un om crud.

În prezența lui Hitler, Linge nu avea prea multe lucruri de făcut după ce a fost avansat. Trezirea Führer-ului avea loc la ora 11.00. După trezire, majordomul îi asigura tot confortul, aducându-i ziarele proaspăt tipărite și mesajele la pat. Micul dejun pregătit era foarte simplu și consta în biscuiți, măr și un ceai. Nimic ieșit din comun pentru un asemenea conducător!

Prânzul avea loc la ora 14.30, iar la ora 20.00 avea cina la care Hitler mai avea și câțiva invitați. Chiar dacă a ocupat funcția de valet, Heinz nu a renunţat la postul inițial avut la începutul carierei sale în armata SS. Acesta l-a protejat pe Hitler, oferindu-i protecție ca și gardă personală de corp, iar până în 1944 a fost șef al personalului. Această funcție i-a oferit încredere și acces la toate activitățile pe care le avea conducătorul german.

Heinz Linge îl îngroapă pe Hitler

După o perioadă de 10 ani ca gardă de corp și majordom al lui Hitler, Heinz a fost lângă acesta până în ultimă clipă a vieții lui. Moartea Führer-ului l-a devastat complet pe majordom, pentru că, pentru o perioadă lungă de timp, aceștia au fost mereu împreună, iar el a încercat să îi ofere cele mai bune servicii.

Cu două zile înainte de a se sinucide, pe 30 aprilie, cu soția sa – Eva Braun, Hitler și-a încredințat planul de sinucidere lui Linge. I-a cerut acestuia să le înfășoare trupurile în pături și să fie duse în grădină pentru a fi incinerate. Hitler și-a luat apoi rămas bun de la fiecare dintre slujitorii săi, apoi s-a retras în dormitor. Führer-ul îi dezvăluise lui Linge planul său de a se sinucide pentru ca rușii să nu pună mâna pe el.

„Nu trebuie să lăsați niciodată cadavrul meu să cadă în mâinile rușilor”, Hitler.

Linge explică că Hitler și soția sa s-au sinucis în camera privată din buncăr. El povestește cum a intrat în biroul privat, după ce a auzit o bubuitură bruscă și a descoperit că Hitler și Braun muriseră. Conducătorul se împuşcase în tâmpla dreaptă, iar soția sa a înghițit cianură.

Heinz Linge a ascultat ordinele lui Adolf până în ultima clipă și i-a incinerat pe ambii soți în curtea buncărului, apoi a încercat să fugă din Germania, dar a fost  capturat de ruși. A fost condamnat 25 de ani la închisoare, apoi amnistiat. La 9 martie 1980, Heinz Linge moare.