Home » Life & Style » Timp liber » Silviu Prigoană, despre accidentul care i-a schimbat viața. Cum și-a pierdut de fapt piciorul

Silviu Prigoană, despre accidentul care i-a schimbat viața. Cum și-a pierdut de fapt piciorul

Alexandru Cazacu / 17.06.2022, 14:05

Invitat în cadrul emisiunii online „Fiță cu Adiță”, Silviu Prigoană a vorbit despre clipele cutremurătoare prin care a trecut în tinerețe, atunci când și-a pierdut piciorul. Conform omului de afaceri, la câțiva ani după cumplitul accident a decedat și prima sa soție. Hai să vedem cum și-a pierdut Silviu Prigoană și alte detalii despre accidentul care i-a schimbat viața.

Cum și-a pierdut Silviu Prigoană piciorul

Se pare că viața lui Silviu Prigoană nu a fost una ușoară. Născut într-o familie modestă, el a fost nevoit să își câștige existența încă de foarte tânăr. Așa se face că, pe când avea doar 22 de ani, el a fost implicat într-un accident foarte grav la locul de muncă.

La vremea respectivă, Prigoană lucra la o fabrică din Gherla, fiind frigotehnist. Conform relatărilor sale, într-o fracțiune de secundă o mașinărie uriașă i-a secționat piciorul, însă tendonul rămăsese atașat. Astfel, Silviu Prigoană a fost nevoit să îl taie chiar el. În urma cumplitului eveniment, omul de afaceri a rămas fără picior.

„Mi-a intrat piciorul într-un melc, așa cum e melcul de la mașina de tocat, l-am rugat eu pe nenea ăla să îmi dea trusa medicală că n-avea curaj și mi-am tăiat eu tendonul. Tot ce s-a întâmplat în viața mea a fost o întâmplare. Acolo Sus dacă mă iubea cineva nu-mi lua nici piciorul, nici nevasta, nici copilul.” povestit Silviu Prigoană, la emisiunea online „Fiță cu Adiță”.

După cum susține fostul soț al Adrianei Bahmuțeanu, dacă nu ar fi suferit acest teribil accident ar fi putut lucra în continuare și ar fi rămas mecanic, în schimb a ajuns om de afaceri și politician.

Cum și-a pierdut de fapt piciorul Silviu Prigoană
Cum și-a pierdut de fapt piciorul Silviu Prigoană. Ce spune omul de afaceri despre accidentul care i-a schimbat viața

Decesul primei sale soții, tragedia care i-a marcat viața lui Silviu Prigoană

După câțiva ani de la cumplitul accident, o tragedie avea să-l marcheze pe viață pe Silviu Prigoană. Mai exact, prima sa soție, împreună cu care avea doi fii, a murit din cauza unei boli incurabile. La vremea respectivă, afaceristul avea doar 30 de ani și a fost nevoit să îi crească singur pe cei doi copii, Honorius și Silvius.

„Prima mea soție a murit în 1994, când Honorius și Silvius erau mici. A avut o boală cumplită și în doar șase luni a plecat dintre noi. Am luptat mult atunci, dar n-am avut ce să fac. Partea de transplantologie atunci era în pionierat – nu se făcea așa ceva pe scară largă. Astăzi am fi reușit să o salvăm. Atunci nu am reușit să facem nimic”, spunea în urmă cu mai mulți ani Silviu Prigoană, pentru revista Tango, potrivit celor de la Click!.

Prigoană vrea să revină în politică

După mai mulți ani în care și-a văzut de afaceri și de familie, Silviu Prigoană se gândește la o posibilă revenire în politică. În cadrul unui interviu pentru impact.ro, omul de afaceri a spus că ideea i-ar fi venit după ce a observat că unele proiecte de lege „bat pasul pe loc”.

„Ideea asta mi-a încolțit în minte cu ceva vreme în urmă. Am zis să mă mai gândesc la ea, să o pun la dospit, cum se zice. Dar cred din ce în ce mai mult că îi voi da curs. Sunt cel puțin două legi pe care am de gând să le modific.

Iar pe o treia, cea legată de legalizarea prostituției, observ că de ani buni batem pasul pe loc. În vorbe suntem extrem de pudici, dar faptele spun cu totul altceva!”, a declarat Silviu Prigoană, pentru Impact.ro.

Acum, rămâne de văzut dacă afaceristul va reuși să facă ce și-a propus. El ar vrea să revină în Parlament, cu ocazia alegerilor din 2024, potrivit sursei citate.