Home » Life & Style » Trucuri pentru a depăși o criză de nervi – sfaturi de la specialiști

Trucuri pentru a depăși o criză de nervi – sfaturi de la specialiști

Nechifor Ioana / 27.01.2021, 17:52
Trucuri pentru a depăși o criză de nervi – sfaturi de la specialiști

Atunci când ne confruntăm cu o criză de nervi, avem senzația că nu există nici o soluție care ar putea să rezolve situația în care suntem. Începem să vedem doar aspectele care ne displac și ne provoacă furie și le ocolim pe cele care sunt totuși părți bune. Vedem negativ și devenim orbi în fața pozitivului. În articolul care urmează vom încerca să prezentăm câteva trucuri pentru a depăși o criză de nervi, astfel încât astfel de episoade să nu te consume așa de mult psihic.

De ce apare criza de nervi

Criza de nervi în zilele noastre este efectiv inevitabilă. În momentul în care duci o viață agitată, ai un program de muncă solicitant, sarcini peste sarcini, dar și alte treburi care țin de tin și pe care trebuie să le îndeplinești acasă sau în relația cu oamenii importanți, se poate întâmpla să clachezi.

Până la urmă nu e nimic ieșit din comun. Ești om și e normal să te simți epuizat și să îți dorești să răbufnești.

Într-adevăr nu poți să fii mereu cu zâmbetul pe buze și să ai o stare de liniște, în condițiile în care mediul în care trăim nu este de așa natură, însă dacă observi că se intensifică și se tot repetă crizele de nervi încercă să iei atitudine și să găsești soluții pentru această situație.

Gândește-te că furia pe care o trăiești nu te consumă doar pe tine, ci se resimte și asupra celor cu care interacționezi. La nervi, ajungem să spunem și să facem lucruri care nu ne stau neapărat în caracter.

Astfel acest comportament își poate lăsa negativ amprenta asupra celor din jur și, uneori, în ciuda scuzelor și a părerilor de rău, nu mai reușim să reparăm ceea ce am stricat. Unii rămân cu o părere greșită despre noi, pe alții îi rănim prin vorbele aruncate la nervi, căci furia scoate tot ce e mai urât din noi.

Trucuri pentru a depăși o criză de nervi
Criză de nervi

Trucuri pentru a depăși o criză de nervi. Ce e bine să facem

Cum spuneam și mai sus este normal să ne confruntăm la un anumit moment cu o criză de nervi. Important este să reușim să ne ținem emoțiile și sentimentele în frâu, astfel încât aceste episoade să nu se repete prea des.

Dar pentru început este esențial să identificăm ce se ascunde de fapt în spatele acestei crize de nervi. Dacă furia noastră insistă, iar criza de nervi continuă să reapare, iar la bază se află același motiv responsabil pentru fiecare ieșire de genul, atunci e clar ce avem de făcut. Să facem o schimbare, căci e clar că acel lucru ne deranjează și nu ne face bine.

Așadar, în primă fază este important să stabilim motivul care declanșează furia noastră. Ca să ne eliberăm, putem să trecem totul pe hârtie, să dăm drumul emoțiilor negative, să le lăsăm să plece și să încercăm să ne axăm pe ce e de făcut mai departe. Ce soluție am în acest caz? Putem să ne concentrăm astfel atenția în jurul acestei întrebări și să întoarcem astfel spatele energiei negative care ne invadează.

Deci, putem să trecem totul pe hârtie sau să împărtășim cu un prieten. Poate dacă noi vedem totul negru în acel moment, persoana respectivă va reuși să găsească o cale de ieșire sau îți va arăta că nu e chiar așa rău cum crezi. Vorbele bune și frumoase fac bine, încurajează și ridică moralul. Ne ajută deci să ne regăsim liniștea.

În cazul în care există un anumit motiv al crizelor de nervi, cum ar fi jobul sau prezența unui anumit om, încearcă să te detașezi de locul respectiv și să iei o decizie în acest sens. E binevenită o schimbare de loc de muncă, de carieră.

Ocupă-ți timpul cu pasiunile tale

După ce ai identificat clar motivul și ai stabilit ce nu-ți place, atunci e timpul să te concentrezi pe ceea ce îți place și îți face bine.

Include în activitățile tale zilnice unele dintre pasiunile tale despre care știi că reușesc să te facă să te simți minunat. Practică un sport, desenează, ascultă muzică, melodia preferată, citește o carte motivațională, vizionează filmul favorit, ieși la o întâlnire cu prietenii sau la o plimbare în parc, discută cu oamenii dragi care te încarcă pozitiv.

Tot ce e frumos și ce ține de artă va reuși să te încarce pozitiv.

Îndepărtează-te de ceea ce îți displace, alegând să faci ceea ce îți place. Aceasta este de fapt ideea simplă care îți poate fi de mare ajutor într-o astfel de situație.

Fă mișcare în aer liber

Indiferent cât de multă treabă ai într-o zi, găsește-ți câteva minute pentru a te bucura de o plimbare în aer liber. Natura te poate ajuta să uiți de griji și de probleme doar prin faptul că te înconjori de natural, liniște și pace.

Consumul fizic este o metodă bună pentru eliberarea emoțiilor negative. Aleargă. Meditează. Relaxează-te pe o banză la soare. Alege orice te ajută să îți încarci bateriile.

Ai putea să treci prin parc pe la locurile de joacă ale copiilor, sigur zâmbetul și veselor juniorilor îți vor oferi și ție calm și voie bună.

Fă curățenie

Dacă spui că nu ai timp pentru plimbări și alte pasiuni, că ai o agendă încărcată la muncă, iar acasă ai multă treabă, poți și astfel împușca doi iepuri printr-o lovitură.

În timp ce te afli acasă și faci curățenie, vei observa că gândurile tale înflăcărate se duc treptat treptat din moment ce tu alegi să îți canalizezi energia în altă parte. Fă ordine în dulap, dă cu aspiratorul sau prepară rețeta ta preferată în bucutărie, în timp ce asculți muzică.

Poți îmbina astfel mai multe activități în același timp, care te vor ajuta să nu te mai concentrezi așa mult asupra furiei.

Ce e de făcut când crizele de nervi se repetă

Dacă observi că deseori ești nervos, îți pierzi calmul ușor, prietenii și membrii familiei tale se plâng de acest aspect alt tău, atunci nu strică să apelezi la ajutorul unui specialist.

Poate de fapt în spatele acestor crize de nervi se ascunde o problemă care nu a fost rezolvată la timp, iar acum se resimt puternic consecințele. Discută cu un psihoterapeut, care împreună cu tine va analiza situația prin care treci și va lucra să te ajute să-ți regăsești echilibrul interior.

Pot fi lucruri dintr-o anumită etapă a vieții tale, care au ajuns să se resimtă acum prin prisma faptului că tu nu ai găsit înțelegere, soluții pentru ele. Încearcă să faci pace cu trecutul tău, să te accepți așa cum ești și să te gândești că toate experiențele prin care ai trecut au contribuit la evoluția ta.

Crize de nervi la copii
Crize de nervi la copii

Crize de nervi la copii. Ce atitudine e bine să adoptăm

O criză de nervi e greu de gestionat în cazul unui adult, dar devine și mai dificilă în cazul celor mici. Deseori, copiii răbufnesc, încep să plângă și să se arate nemulțumiți de orice.

Ei nu știu întotdeauna cum să exprime ceea ce simt, iar starea de furie ajunge să fie manifestată de multe ori prin plâns. Așa se eliberează. Așa încearcă să îi apropie pe cei mari de ei.

Plânsul nu e nimic rău, furia nu este un lucru rău, e naturală. Important este să îi ghidăm spre a găsi soluții ca să combată ceea ce simt ei. Adică sunt furios, mă gândesc de ce sunt furios și apoi mă gândesc ce să fac, Adina Dumitrescu, psiholog, într-un material pentru PRO TV.

Fie le-a luat un alt copil jucăria, fie mănâncă ceea ce nu le place, fie nu vor să meargă la școală. Acestea sunt doar câteva dintre motivele care declanșează o astfel de stare, care devine destul de greu de soluționat de către părinți.

Indicat ar fi ca părintele să manifeste o atitudine de înțelegere față de ei, să nu-i certe, ci să le arate compasiune. Deși, în fața tuturor, aceste probleme pot fi minore, în lumea celor mici, ele nu sunt deloc gândite/simțite așa.

Pe de altă parte, este bine ca părintele să-l încurajeze pe juniorul său, să-i arate tot timpul părțile bune și să-l ajute să-și descopere mici pasiuni care i-ar putea aduce entuziasmul copilului.