Home » Politică » Justiție » De ce a fost condamnat Gheorghe Burnei la 2 ani și jumătate de închisoare. Acuzațiile grave care i se aduc celebrului chirurg

De ce a fost condamnat Gheorghe Burnei la 2 ani și jumătate de închisoare. Acuzațiile grave care i se aduc celebrului chirurg

Manolică Anca / 31.03.2021, 12:26
De ce a fost condamnat Gheorghe Burnei la 2 ani și jumătate de închisoare. Acuzațiile grave care i se aduc celebrului chirurg

Magistrații Curții de Apel București au dat verdictul în cazul medicului Gheorghe Burnei de la Spitalul „Marie Curie”. De ce a fost condamnat Gheorghe Burnei la 2 ani și jumătate de închisoare și ce acuzații grave i se aduc celebrului chirurg.

Cine este Gheorghe Burnei

Gheorghe Burnei s-a născut în 1952 în Brănești, județul Dâmbovița, într-o familie modestă. La acea vreme, oamenii de la sate nu aveau ambiţii atât de mari, de aceea, puţini copii visau la liceu sau la facultate. O şcoală profesională era suficientă pentru a învăța o meserie. A muncit încă de la o vârstă foarte fragedă pentru a nu fi o povară pentru părinții lui, motiv pentru care a ales să urmeze și el un liceu la care să învețe o meserie de bază. S-a înscris la Liceul Economic din Târgoviște și, vreme de patru ani, s-a pregătit intens pentru admiterea la Facultatea de Medicină. Pasiunea pentru acest domeniu a existat în sufletul său încă de mic copil.

„Medicina a fost pentru mine un vis, încă din şcoala generală. Unchiul meu avea un prieten care era doctor. Se vizitau reciproc, iar eu ascultam discuţiile dintre ei. Medicul îi povestea unchiului meu despre oamenii care veneau la el cu boli grave şi care, odată salvaţi, îi mulţumeau ori de câte ori îl întâlneau pe stradă. Asta pe mine m-a impresionat profund şi m-a făcut să aleg medicina. Mi s-a părut extraordinar să poţi să faci atâta bine semenilor tăi. Aşadar, nu am ales o profesie, ci un vis”, a povestit Gheorghe Burnei, potrivit carriere.ro.

Așadar, a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, devenind în anul 1992 medic specialist în cadrul Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din București și, ulterior, șeful acestei clinici. De asemenea, Gheorghe Burnei a fost Profesor universitar la Catedra de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a U.M.F. „Carol Davila”, București și fondatorul Asociaţiei Române a Traumatologilor şi Ortopezilor Pediatrici (ARTOP).

Medicul Gheorghe Burnei a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare
Medicul Gheorghe Burnei a fost condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare cu suspendare

Toată familia a studiat medicina

Gheorghe Burnei este căsătorit cu un medic oftalmolog și au împreună doi copii, medici și ei. Cristian este medic ortoped, iar Anca este medic ginecolog. Se pare că, fără să vrea, le-au insuflat și lor pasiunea pentru medicină. Satisfacțiile pe care părinții le aveau de pe urma muncii lor erau savurate împreună cu cei doi copii, lucru care i-a determinat și pe aceștia să urmeze această cale. Cristian a făcut practica de vară chiar la „Marie Curie”, fiind asistat de tatăl său. Ulterior, acesta a primit un post de ortopedie și traumatologie la Spitalul Floreasca.

 „Eu m-am ferit să-mi direcționez propriii copii să practice medicina, deși nu le-am spus-o niciodată pe șleau. Cred că au fost și ei contaminați de climatul existent în familie: părinți medici, dezbaterile pe care le aveam cu musafirii care ne călcau pragul casei, dar și biblioteca de specialitate, care le-a stat permanent la dispoziție. Când am aflat de preferințele lor, le-am spus că este o orientare profesională foarte grea și că trebuie să își asume responsabilitatea până la capăt și să nu abdice la un moment dat.”, a declarat medicul, potrivit revistavip.net.

Prof. dr. Gheorghe Burnei și-a dedicat viața, la fel ca și mentorul sau, Alexandru Pesamosca, salvării copiilor cu grave probleme osoase. De numele acestuia se leagă multe reușite în premieră mondială, acesta afirmând cu modestie că, în cei peste 33 de ani de activitate profesională, a înregistrat doar trei decese și a găsit rezolvare la toate cazurile de maximă gravitate. Activitatea de chirurg a lui Gheorghe Burnei numără, în total, peste 15 000 intervenții chirurgicale, dintre care șase intervenții chirurgicale în premieră mondială și de 22 intervenții chirurgicale în premieră națională.

Brevete de invenție

În CV-ul lui stă scris faptul că a dezvoltat în România tehnici chirurgicale inovatoare care îi poartă numele și sunt folosite acum și de alți chirurgi ortopezi peste tot în lume. De-a lungul carierei sale, medicul a îndreptat, reparat și readus în funcțiune mânuțele, picioarele și coloanele a mii de copii.

În 1996 el a inventat fixatorul extern circular, instrumentar special care rezolva o problemă foarte complicată la acea vreme pentru medicii din țară. Această metoda inovatoare care astăzi îi poartă numele a permis efectuarea în România a operațiilor de alungire a membrelor la copii.

În 2001 acesta inventa tija de distracție centromedulară, o nouă metodă terapeutică de osteogeneză. Această invenție a fost avizată de șase experți, specialiști în domeniu și de către președintele comisiei, reprezentant al Academiei de Științe Medicale.

De ce a fost condamnat Gheorghe Burnei la 2 ani și jumătate de închisoare
De ce a fost condamnat Gheorghe Burnei la 2 ani și jumătate de închisoare

De ce a fost condamnat Gheorghe Burnei la 2 ani și jumătate de închisoare

Magistrații Curții de Apel București l-au găsit vinovat pe medicul Gheorghe Burnei pentru luare de mită și l-au condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare. În primă instanță, acesta fusese condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, 120 de zile de muncă în folosul comunității, primind și interdicție de a mai lucra în sistemul public de sănătate pentru o perioadă de cinci ani.

Ultima instanță însă a fost mai blândă, miercuri, 31 martie 2021, fiind condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare. De asemenea, i-au fost reduse la jumătate și zilele de muncă în folosul comunității și, la doi ani de zile, interdicția de a mai lucra în sistemul public de sănătate. Decizia este definitivă, dar medicul nu va ajunge la închisoare. Va fi sub supraveghere o perioadă de timp și dacă va comite o altă faptă penală, va ajunge la închisoare, potrivit legislației în vigoare.

El este acuzat că, în perioada mai – decembrie 2016, a luat mită 3.250 de euro și aproape 40.000 de lei, de la 22 de părinți. Banii ar fi fost primiți fie direct, dacă sumele erau mai mici, fie sub formă unor donații sau sponsorizări, dacă cererile acestuia reprezentau sume mari în euro. Cea mai mare sumă pe care Burnei ar fi cerut-o a fost de 18.000 de lei, bani pe care i-ar fi primit sub formă de donație pentru tipărirea unei cărți. În timpul descinderilor, anchetatorii au găsit în biroul acestuia de la spital sumele de 13.343 de lei, 5.015 de euro şi 750 de dolari, bani ce ar fi fost primiţi de la părinţi, drept mită.

Astfel, Gheorghe Burnei a fost trimis în judecată pe 8 iunie 2017, fiind acuzat de mai multe infracţiuni de luare de mită. Numeroasele probe constau în declaraţii de la martori, înregistrări ambientale dar şi înscrisuri care au dovedit infracţiunile în cazul medicului. Mai mult, procurorii au vorbit chiar despre experimente făcute pe copii! Au existat cazuri când copiii era întorși din drumul spre sala de operații, în acest fel punând presiune pe părinți pentru a plăti sumele cerute.

Cum a izbucnit scandalul care a împărțit România în două

Scandalul a izbucnit odată cu publicarea de către „Casa Jurnalistului” a unui articol scris de o tânără, Luiza Vasiliu. Se pare că, vreme de aproape un an, aceasta se documentase temeinic despre acest cariera rpofesională a acestui medic. O avea ca principal martor pe Emilia Iliescu, mama Amirei, cea care a declarat că operaţia efectuată de chirurg în urmă cu peste 18 ani (timp în care nu s-a plâns niciodată) ar fi fost un experiment, acuzându-l că i-a „ciumpăvit” fetiţa folosind tehnici neomologate şi biovitroceramică.

De aici, au apărut numeroase acuzații din partea multor părinți care au apelat la serviciile acestuia, însă au fost și voci care i-au luat apărarea, spunând că datorită lui copiii lor sunt astăzi sănătoși.