Home » Politică » Premierul desemnat al României, Sorin Grindeanu: eu îmi înțeleg foarte bine postura

Premierul desemnat al României, Sorin Grindeanu: eu îmi înțeleg foarte bine postura

Sebastian Rotaru / 03.01.2017, 16:57
Premierul desemnat al României, Sorin Grindeanu: eu îmi înțeleg foarte bine postura

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și premierul desemnat al României, Sorin Grindeanu, au prezentat, într-o conferință de presă, numele miniștrilor propuși, iar Grindeanu a precizat că își înțelege foarte bine „postura”.

Premierul desemnat al Romîniei, Sorin Grindeanu, a spus că își înțelege foarte bine „postura” și că, deși va conduce un guvern politic, „politica se va face în altă parte”, potrivit Digi24.

Liderul social-democrat, Liviu Dragnea, a susținut că lista de miniștri nu a fost impusă premierului desemnat.

„Eu nu m-am dus la premier cu o listă. Cel puțin cinci nume de pe această listă au fost propunerile lui. Am avut o ședință a Comitetului Executiv al PSD, unde le-am prezentat colegilor noștri propunerile de membri pentru Cabinetul condus de Sorin Grindeanu. O listă pe care am finalizat-o aseară împreună cu premierul desemnat”, a spus Liviu Dragnea.

Așa cum a precizat și în cazul Sevil Shhaideh, Liviu Dragnea a arătat că „întreaga răspundere” pentru echipa guvernamentală îi revine.

„Mi-am asumat și îmi asum întreaga răspundere pentru echipa guvernamentală. Orice greșeală pe care o vor face nu va fi lăsată să se perpetueze. Primul care va reacționa va fi prim-ministrul”, a precizat președintele PSD

Potrivit șefului PSD, chiar prim-ministrul desemnat ar fi „foarte interesat” ca activitatea în Guvern „să fie mai puțin politică și mai mult aplecată spre implementarea programului de guvernare și spre administrație”.

La rândul său, premierul desemnat al României, Sorin Grindeanu, a admis că-și înțelege „foarte bine” postura. „Eu îmi înțeleg foarte bine postura și eu și colegii mei ne înțelegem foarte bine postura. Suntem un Guvern ca urmare a coaliției PSD-ALDE, un Guvern politic, dar politica se va face în altă parte”, a declarat prim-ministrul PSD.

Întrebat câți dintre viitorii miniștri au lucrat la programul de guvernare al PSD, Liviu Dragnea a spus că sunt câteva exceății.

„Am două excepții, restul au lucrat”, a zis liderul social-democraților.

Liderul social-democrat a mai spus că este vorba de „un guvern tânăr în care se investește foarte multă speranță”.

„Am observat la ei ceva care mi-a plăcut foarte mult: sunt încărcați de responsabilitate. I-am văzut zâmbind foarte puțin”, a mai spus Dragnea.