Home » Sănătate » Ce trebuie să ştii despre îngheţată. Cum citeşti eticheta şi ce sortiment să alegi ca să eviţi îngheţata cu substanţe toxice

Ce trebuie să ştii despre îngheţată. Cum citeşti eticheta şi ce sortiment să alegi ca să eviţi îngheţata cu substanţe toxice

Manolică Anca / 05.08.2021, 13:16
Ce trebuie să ştii despre îngheţată. Cum citeşti eticheta şi ce sortiment să alegi ca să eviţi îngheţata cu substanţe toxice

Cui nu-i place înghețata, mai ales în zilele toride de vară? Cremoasă şi răcoroasă, îngheţata este unul dintre cele mai consumate delicii ale verii. Însă, la fel ca majoritatea dulciurilor din comerț, și acestea sunt pline de zahăr, calorii și grăsimi. Iată tot ce trebuie să știi despre înghețată și cum să te ferești de eventualele substanțe toxice conținute.

Ce trebuie să ştii despre îngheţată

Înghețata este desertul preferat a multora, mai ales pe timp de vară. O surpriză nu este nici faptul că aceasta este bogată în calorii şi zahăr, dar săracă în nutrimente care dau senzaţia de saţietate pentru mai mult timp. Deşi pe piață apar tot mai multe produse care spun că au conţinut scăzut de grăsimi şi sunt lipsite de zahăr, deci, teoretic, mai sănătoase, acestea sunt, totuşi, bogate în calorii şi pot avea în compoziție îndulcitori deopotrivă de nocivi.

Așadar, în rândurile de mai jos îți vom spune tot ce trebuie să ştii despre îngheţată și la ce să fii atent înainte de a o cumpăra.

  • Atenție la zahăr!

Majoritatea tipurilor de îngheţată conţin aproximativ 12-24 grame de zahăr la o porţie de 65 de grame. O cantitate destul de mare, dacă este să luăm în calcul care este doza zilnică recomandată: circa 50 de grame de zahăr pentru o dietă de 2.000 de calorii pe zi. Consumând două îngheţate pe zi, rişti să atingi deja această limită, lucru care nu este tocmai recomandat.

  • Ce sortiment să alegi

Îngheţata conţine lapte, așadar aceasta îți oferă şi toate substanţele benefice ale acestui aliment: vitaminele A şi D, calciu şi fosfor. Mai mult, diferitele sale arome îi adaugă un coeficient nutriţional suplimentar. De exemplu, îngheţata cu ciocolată neagră este bogată în antioxidanţi şi flavonoizi.

Ce trebuie să ştii despre îngheţată
Ce trebuie să ştii despre îngheţată
  • Ce trebuie să ştii despre îngheţată. Atenție la ingrediente şi etichete!

Înainte de a cumpăra o înghețată, este important să verifici înainte etichetele cu ingredientele conținute. Alege sortimentele făcute în principal din ingrediente reale, precum lapte, smântână, cacao şi vanilie, şi evită-le pe cele puternic rafinate, adică pe cele cu un număr cât mai mic de ingrediente greu de citit.

Alertă în piață, după ce peste 20 de sortimente de înghețată cu substanțe toxice au fost retrase din hipermarketuri

În ultimele zile, românii au primit alerte din partea mai multor magazine care au vândut sortimente de înghețată ce conțineai oxid de etilenă, o substanță extrem de periculos pentru sănătate. Alertele au fost trimise de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), informând consumatorii cu privire la pericolul la care au fost expuși. Aceasta invită toți cetățenii să consulte lista înghețatelor retrase de pe piață și, în cazul în care au cumpărat produse din loturile menționate, sunt rugați să le distrugă sau să le returneze la magazine.

Loturi întregi de înghețată au fost retrase de pe piață
Loturi întregi de înghețată au fost retrase de pe piață

Peste 20 de sortimente de înghețată au fost retrase din marile lanțuri de magazine din țară, precum Carrefour, Auchan, Cora, Lidl, Mega Image, din cauza oxidului de etilenă care depășește limitele permise de reglementările în vigoare. Această substanță este folosită, în general, pe post de dezinfectant.