Totul despre Serena Williams. Motivul pentru care a izbucnit în lacrimi la Australian Open 2021

de:
18 02. 2021, 11:24

Serena Williams nu mai are nevoie de nicio prezentare. O cunoaște toată lumea și este considerată cea mai bună jucătoare de tenis din istorie. Câștigătoare a 23 de titluri de Grand Slam, și țintindu-l pe cel cu numărul 24, Serena s-a văzut nevoită să părăsească ediția din acest an a Australian Open, după ce a pierdut, fără drept de apel, în fața lui Naomi Osaka, în doar două seturi. Totul despre Serena Williams și motivul pentru care a izbucit în lacrimi la conferința de presă.

Totul despre Serena Williams

Serena Jameka Williams (39 de ani) este o jucătoare profesionistă de tenis din SUA, fost lider mondial vreme de 319 săptămâni. De-a lungul carierei sale, a câștigat 73 de titluri WTA, 50 la simplu, dintre care 23 sunt titluri de Grand Slam, 21 la dublu feminin, și două la dublu mixt. De asemenea, a câștigat patru medalii olimpice, trei la dublu feminin și una la simplu feminin. Un talent incomesurabil și multă muncă, care au transformat-o în cea mai bună jucătoare din istoria tenisului.

Serena Williams este cea mai bună jucătoare de tenis din istorie

În ianuarie 2017, Williams și-a întrerupt temporar cariera, la Australian Open, anunțând că este însărcinată. Americanca a născut în septembrie o fetiță pe nume Olympia, urmând ca după numai șapte luni, aceasta să revină pe teren. Asta spune foarte mult despre forța și dorința Serenei Williams de a juca tenis în continuare la nivel înalt, chiar dacă nu mai are 20 de ani. A revenit în competiția din 2018 de la Indian Wells, ajungând în turul trei, acolo unde a fost învinsă chiar de sora sa, Venus Williams. Grație celor două meciuri câștigate la Indian Wells, Serena Williams a reintrat în clasamentul mondial, pe poziția 491 WTA.

Și din acel moment, Serena Williams a făcut tot ce a ținut de ea pentru a putea reveni la un nivel înalt. Iar rezultatele nu au întâziat să apară, pentru că au urmat patru finale de Grand Slam, pierdute însă: două în 2018 la Wimbledon și US Open și în 2019 din nou la Wimbledon (când a pierdut în fața Simonei Halep) și US Open. Munca depusă de americancă pentru a reveni în topul celor mai bune jucătoare din lume a reprezentat una dintre cele mai grele încercări din cariera sa.

Final de carieră pentru Serena Williams? Motivul pentru care a izbucnit în lacrimi la Australian Open 2021

Anul 2021 părea că a început cum nu se putea mai bine pentru Serena. A ajuns în semifinala cu numărul 24 în cadrul unui Grand Slam, la 18 ani distanță de la prima sa performanță similară. Însă, a pierdut o nouă șansă de a lupta pentru titlul de Grand Slam cu numărul 24, trofeu care ar fi ajutat-o să egaleze recordul all-time de Grand Slamuri, 24, deținut de australianca Margaret Court.

Serena Williams a pierdut în semifinala de la Australian Open 2021

După ce în sferturile de finală a trecut de Simona Halep, în doar două seturi, scor 6-3 6-3, Serena Williams a jucat în semifinală cu Naomi Osaka. În prezent, locul 11 WTA, Serena a fost întrecută la orice capitol de numărul 3 WTA, pierzând într-o oră și 16 minute de joc, scor 6-3, 6-4. Campioană în 2019 la Melbourne, Osaka are șansa de a câștiga al patrulea titlu de Grand Slam al carierei. De cealaltă parte, Serena rămâne cu dezamăgirea uriașă de a nu putea fi luptat pentru marele ei obiectiv: egalarea recordului deținut de Margaret Court.

Serena Williams a părăsit terenul după eliminarea suferită în semifinale, luându-și mai mult timp ca de obicei pentru a saluta fanii din tribune și ridicând mâna în ceea ce mulți au catalogat că ar fi fost un gest de adio. Întrebată la conferință de acest gest, a fost evazivă. Și-a păstrat calmul inițial și declarat că „nu aș spune nimănui când mă retrag”, însă la următoarea întrebare a izbucnit în lacrimi, după care s-a ridicat și a părăsit sala de conferințe: „Gata, am terminat ..”

Pentru Serena Williams, următoarele două șanse importante din acest an sunt la Wimbledon și US Open, pentru că sunt pe suprafețe rapide, care îi convin acesteia.