Home » Știri » 9 lucruri pe care să nu le ții niciodată în baie. Ce se întâmplă cu ele dacă sunt păstrate în condiții de umiditate

9 lucruri pe care să nu le ții niciodată în baie. Ce se întâmplă cu ele dacă sunt păstrate în condiții de umiditate

Violeta Badea / 25.02.2021, 10:43
9 lucruri pe care să nu le ții niciodată în baie. Ce se întâmplă cu ele dacă sunt păstrate în condiții de umiditate

9 lucruri pe care să nu le ții niciodată în baie. Ce se întâmplă cu ele dacă sunt păstrate în condiții de umiditate. Fie că vrem, fie că nu, baia este locul în care ne petrecem o bună perioadă din viață, de aceea ni se pare absolut normal să ne depozităm anumite lucruri acolo pentru a le avea la îndemână. Însă sunt anumite obiecte care acumulează bacterii periculoase și ne pot afecta sănătatea. În acest articol veți afla care sunt cele 9 lucruri pe care să nu le ții niciodată în baie.

9 lucruri pe care să nu le ții niciodată în baie

Multe obiecte pe care le folosim în fiecare zi se pot deteriora din cauza mediului umed și cald, iar altele îți pot afecta serios sănătatea. Pentru a evita acest lucru neplăcut, baia trebuie organizată cât mai bine, iar pentru început este bine să te decizi ce trebuie păstrat în această încăpere şi ce nu. În continuare veți afla ce obiecte nu trebuie să țineți niciodată în baie.

Obiectele pe care le tinem in baie pot dezvolta bacterii care sa ne afecteze sanatatea
Obiectele pe care le tinem in baie pot dezvolta bacterii care sa ne afecteze sanatatea

1. Bijuteriile

Baia nu este locul potrivit pentru a vă depozita bijuteriile, deoarece mediul umed le va face să oxideze foarte repede și să se deterioreze, iar acest lucru vă poate afecta inclusiv sănătatea Singura excepție de la această regulă este aurul pur.

2. Periuța de dinți

Poate părea un lucru ciudat, deoarece mulți dintre noi ne-am obișnuit să ținem periuța de dinți în baie. Însă, specialiștii avertizează asupra acestui lucru și spun ca nu este un obicei sănătos. Deși avem impresia că avem grijă de baia noastră și că este cel mai curat loc din casă, bacteriile se pot ascunde în cele mai nebănuite locuri și pot ajunge foarte ușor pe periuța de dinți.

3. Medicamentele

Locul medicamentelor nu este în dulapurile din baie, ci în cele din cameră. Orice fel de pastilă trebuie păstrată la temperatura camerei sau conform etichetei de pe ambalaj. Unele trebuie puse la frigider după deschidere, dar în niciun caz într-o încăpere unde umiditatea este extrem de mare.

4. Lamele de ras

Nu este indicat să ținem lamele de ras în baie, deoarece acestea pot rugini. Tot în această categorie intră și foarfecele sau alte obiecte metalice care pot oxida și deteriora.

5. Produsele de machiaj

Femeile folosesc numeroase produse de machiaj și le depozitează în baie pentru a le avea la îndemână. Dacă și tu procedezi așa, renunța la acest obicei. Astfel de produse nu se țin în căldură şi umiditate, deoarece mucegaiul și bacteriile le pot strica și nu le veți mai putea folosi. Cel mai recomandat este să îți ții produsele cosmetice într-un loc uscat din dormitor.

6. Parfumurile

Un alt obicei la care nu te-ai fi așteptat că nu trebuie să fie ținut în baie este parfumul. De ce? Explicația este următoarea: umiditatea le poate distruge structura moleculară şi le poate acri. De asemenea, parfumul poate să nu mai persiste atât de mult pe piele după aplicare.

7. Lacul de unghii

Căldura și umiditatea le poate scurta valabilitatea lacurilor de unghii. Majoritatea durează doi an, dar ținute într-un astfel de mediu capătă un aspect sfărâmicios și gros.

8. Cremele pentru piele

Cremele şi loţiunile pentru piele pe care le-am desigilat nu ar trebui ținute în baie, deoarece aerul cald favorizează dezvoltarea bacteriilor și se poate ajunge la acnee. Cel mai indicat este să țineți crema într-un sertar din dormitor, deoarece o cremă plină de bacterii vă poate distruge pielea.

9. Peria de păr

La o primă vedere ai spune că locul perfect al periei de păr este în baie. Greșit! Peria de păr depozitată în baie acumulează bacterii care pot afecta scalpul. Acest lucru se poate întâmpla chiar dacă le ții într-o cutie. Chiar și sertarele pot fi la fel de umede ca restul camerei. Specialiștii ne recomandă să o depozităm în dormitor.