Home » Știri » Alocații 2021. Ce anunță premierul Cîțu despre o nouă majorare a alocațiilor în România

Alocații 2021. Ce anunță premierul Cîțu despre o nouă majorare a alocațiilor în România

Alexandru Cazacu / 26.02.2021, 21:18
Alocații 2021. Ce anunță premierul Cîțu despre o nouă majorare a alocațiilor în România

Premierul Florin Cîțu a vorbit despre alocațiile copiilor din acest an. Șeful executivului susține că alocațiile au fost deja mărite semnificativ, în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus. Ce spune prim-ministrul despre o nouă majorare veți afla în continuarea articolului.

Alocații 2021. Ce anunță premierul Florin Cîțu

Fiind întrebat dacă alocațiile copiilor vor fi majorate în 2021, după ce au fost eliminate pensiile speciale alte parlamentarilor, iar banii economisiți pot fi folosiți în acest context, Florin Cîțu a spus că alocațiile au fost deja mărite cu 20%, acestă creștere fiind una semnificativă în condiții de criză.

”Am spus de la început că vreau ca acest buget să iasă din Parlamentul României așa cum a fost aprobat în Guvern. Dacă sunt economii, ne uităm unde vor fi redirecționate aceste economii .

Anul acesta, alocațiile au fost mărite cu 20%. În Uniunea Europeană, salariile, anul trecut, au crescut în medie cam cu 3% la cele din sectorul public. În sectorul privat am văzut estimări pentru 2021 că salariile rămân constante, deci eu cred că o creștere de 20% este una semnificativă și pentru alocații în aceste condiții de criză”, a declarat premierul potrivit Mediafax.

 

Ce spune Florin Cîțu despre alocațiile din 2021
Ce spune Florin Cîțu despre alocațiile din 2021

De asemenea, întrebat dacă, totuși, alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate odată cu rectificarea bugetară, Florin Cîțu a explicat: „Este vorba de un mod predictibil de a face politică economică și avem o strategie fiscal-bugetară pe care am prezentat-o, și ne ținem de această strategie fiscal-bugetară”.

Social democrații au cerut, printr-un amendament la buget, ca alocațiile de stat ale copiilor să crească de la 214 la 300 de lei.

Pensiile parlamentarilor au fost eliminate

Miercuri 24 februarie, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care cu privire la promulgarea legii prin care sunt eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor din România. Plenul celor două Camere ale parlamentului a votat la data de 17 februarie pentru eliminarea acestor indemnizații. Prin această lege, nu se vor mai acorda nici pensiile care sunt aflate în plată.

După votul Plenului, Dacian Cioloș a declarat că eliminarea acestor pensii speciale nu este un motiv de laudă pentru politicienii români, ci este un lucru normal. Mai mult de atât, co-președintele USR Plus este de părere că toate pensiile care nu sunt justificate ar trebui să fie eliminate. De asemenea, politicianul susținea că indemnizațiile parlamentarilor sunt primele care vor fi eliminate și că pensiile din România ar trebui să fie proporționale cu contribuția.

”Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor nu e un motiv de laudă pentru niciun politician, e un moment de normalitate, o revenire la principiul sănătos al contributivității. Asta s-a întâmplat astăzi în Parlamentul României și mă bucur că, la presiunea publică pe care Alianța USR PLUS și PNL o fac de câțiva ani. Este doar o etapă importantă în demersul nostru de a restabili dreptatea în România. Va trebui ca după o analiză rapidă să restabilim acest principiu pentru toate pensiile speciale nejustificate, în acord cu Constituția României”, a scris Dacian Cioloș pe pagina sa de Facebook.