Home » Știri » Când ar putea să revină viața românilor la normalitate. Mesajul plin de speranță al lui Raed Arafat

Când ar putea să revină viața românilor la normalitate. Mesajul plin de speranță al lui Raed Arafat

Violeta Badea / 05.02.2021, 11:53
Când ar putea să revină viața românilor la normalitate. Mesajul plin de speranță al lui Raed Arafat

Când ar putea să revină viața românilor la normalitate. Mesajul plin de speranță al lui Raed Arafat. Secretarul de stat Raed Arafat le dă speranțe românilor. A trecut aproape un an de când a început pandemia, iar viețile noastre s-au schimbat radical. Când vom reveni la normal? Aceasta este întrebarea care se află pe buzele tuturor. Raed Arafat a făcut anunțul. Iată ce a declarat secretarul de stat.

Când ar putea să revină viața românilor la normalitate

Secretarul de stat Raed Arafat a spus că vieţile noastre vor cunoaşte un început de normalizare în vara târzie a acestui an, către toamnă. Asta dacă nu cumva apare vreo tulpină a coronavirusului care nu răspunde la vaccin.

„Dacă mergem bine cu vaccinarea, cred că în vara acestui an către toamnă o să începem să vedem o începere a normalizării vieții noastre. În speranța că nu apare o tulpină care nu răspunde la vaccin.”, a declarat secretarul de stat, în cadrul emisiunii „Marius Tucă Show” de la Aleph News.

Întrebat de scăderea numărului de infectări din România, Raed Arafat a mărturisit că totul se datorează măsurilor serioase luate din timp și anume: purtarea măştilor de protecţie, limitarea contactelor la locurile de muncă și așa mai departe.

 „Astea toate luate din timp și păstrate au dus la acest lucru. Dar această stabilitate rămâne fragilă și dacă nu respectăm regulile, poate crește (rata de infectare – n.r.). E bine să păstrăm măsurile concomitent cu vaccinarea.” a mărturisit Raed Arafat.

Raed Arafat indeamna toti romanii sa se vaccineze
Raed Arafat indeamna toti romanii sa se vaccineze

Ce spune Raed Arafat despre vaccinare

În cadrul aceleiași emisiuni, secretarul de stat Raed Arafat a fost întrebat despre vaccinare. Acesta a declarat că România se află printre țările cu rezultate foarte bune și sunt deja peste jumătate de milion de oameni vaccinați, ceea ce reprezintă 2% din populație. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă are încredere în puterea vaccinului de a opri pandemia,

Raed Arafat s-a vaccinat pe data de 11 ianuarie, alături de personalul din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la Centrul de Vaccinare din cadrul Spitalului de Urgenţă „Prof. dr. Dimitrie Gerota” Bucureşti. Și la momentul respectiv secretarul de stat i-a îndemnat pe toți cetățenii să se vaccineze, deoarece reprezintă singura speranță pentru a scăpa de pandemie și de a ne relua viețile pe care le aveam înainte.

De asemenea, conducătorul Departamentului pentru Situații de Urgență i-a rugat pe toți românii să nu asculte toate afirnațiile nefondate despre vaccin şi să meargă pe informaţiile care sunt justificate ştiinţific. Pentru ca România să ajungă la imunizarea populației, Arafat a spus că este necesară imunizarea a 60-70% dintre români, iar acest lucru depinde de viteza cu care va fi furnizat vaccinul, dar și de modul în care autoritățile îi vor putea convinge pe oameni să se vaccineze.

„Sperăm că dintre cei ezitanți va fi un număr important la vaccinare. E o parte care caută încă informații despre vaccin și rolul nostru este să le dam informații și asta vom face”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, după ce s-a vaccinat.