A mai rămas puțin până la sărbători. Reclamele speciale dedicate lor au început să apară, sezonul mandarinelor a început, iar mulți se întreabă cum vor petrece anul acesta, dată fiind pandemia de COVID-19 și efectele ei. Te întrebi cumva ce artificii și petarde poți folosi de Revelion? Legea despre materialele pirotehnice este destul de aspră, iar sancțiunile pot fi atât contavenționale, cât și penale.
Fără petarde, pocnitori și obiecte zburătoare luminoase Crăciunul și Revelionul nu ar mai fi la fel. Însă, tu știi care sunt materialele pirotehnice legale și care nu? Vânzările de artificii cresc considerabil la final de an, foarte mulți dintre noi făcându-și provizii serioase pentru petrecerile de sărbători. Ce trebuie să știe, însă, fiecare dintre noi este că nu putem cumpăra orice produs de acest gen. Potrivit legii, persoanele fizice au posibilitatea de a cumpăra, deține și folosi doar anumite articole pirotehnice, precum: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, inele de foc sau sateliţi, toate etichetate.
De asemenea, pe pocnitorile, petardele și artificiile cumpărate trebuie să găsiți următoarele informații inscripționate în limba română:
Categorisirea materialelor pirotehnice se face în funcție de gradul de periculozitate, iar cele enumerate mai sus sunt considerate mai sigure, fiind, astfel, permise de lege.
Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, art. 346 din Codul penal, și alte trei hotărâri de Guvern ne arată care sunt tipurile de articole pirotehnice de divertisment permise de Crăciun și Revelion. Așadar, iată-le:
Înainte de a-ți achiziționa articole pirotehnice, trebuie să te informezi și să fii conștient că astfel de materiale sunt periculoase și pot pune în periocol integritatea corporală sau chiar viața ta și a celor din jur. Așadar, dacă ai de gând să folosești obiecte de distracţie interzise, atunci ar trebui să te mai gândești o dată, pentru că altfel riști aplicarea unei amenzi contravenționale de la 3.000 la 6.000 de RON.
Pentru evitarea incidentelor neplăcute, autoritățile recomandă folosirea cu grijă a materialelor pirotehnice, precum și achiziționarea acestora numai de la comercianţii autorizaţi. De asemenea, este important să ții cont de instrucţiunile de folosire.
„Vă recomandăm să folosiţi cu multă atenţie articolele pirotehnice, pentru a evita producerea unor incendii nedorite ori vătămări corporale care ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor de iarnă“, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
„Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an. De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni se pedepseşte tot cu închisoare de la 3 luni la un an“, scrie în manualul de Drept Penal, referitor la regimul materialelor pirotehnice, petarde și artificii.