Home » Tehnologie & Știinta » Cele mai simple metode prin care poți instala Windows 10

Cele mai simple metode prin care poți instala Windows 10

Alexandru Cazacu / 14.04.2021, 10:16
Cele mai simple metode prin care poți instala Windows 10

Dacă din diferite motive crezi Windows-ul tău trebuie reinstalat sau vrei să faci un upgrade de la o variantă mai veche la Windows 10, noi îți vom explica ce pași trebuie să urmezi pentru a face acest lucru. Mai departe, îți vom prezenta cele mai simple metode prin care poți instala Windows 10.

Cele mai simple metode prin care poți instala Windows 10

Reinstalarea Windows-ului se poate face din mai multe motive, însă este important de știut că, înainte de a începe o astfel de operațiune, trebuie să vă asigurați că ați făcut un backup pentru datele și fișierele pe care vreți să le păstrați. Acest lucru se poate face fie pe un hard extern, fie pe un card de memorie sau pe un cont de cloud.

Primul lucru pe care ar trebui să-l știi înainte de a instala Windows 10 este că acest sistem de operare are anumite cerințe. Așadar, dacă calculatorul sau laptopul tău nu îndeplinește aceste cerințe minime, este posibil ca Windows-ul să nu funcționeze normal.

[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]

Cerințe minime pentru instalare Windows 10:

  • procesorul trebuie sa aibă o viteza de minim 1 GHz, sau un System on a Chip (SoC);
  • memorie RAM – 1 GB pentru 32 biți sau 2 GB pentru 64 de biți;
  • spațiu de stocare pe hard disk – 16 GB pentru 32 de biți sau 32 GB pentru 64 de biți;
  • placa grafica – DirectX 9 sau o versiune ulterioara cu driverul WDDM 1.0
  • display cu rezoluție minima 800×600 pixeli
  • conexiune la internet.

Cele mai întâlnite tipuri de instalare Windows 10:

  • resetare Windows 10 (se pot păstra fișiere sau se poate șterge totul);
  • reinstalare Windows 10 cu ajutorul suportului fizic de instalare (se pot păstra toate datele, doar datele cu caracter personal sau se poate elimina tot);
  • instalare curată Windows 10 cu ajutorul suportului fizic de instalare (în acest mod se vor șterge și recrea toate partițiile).

Pași de urmat pentru resetarea Windows 10

Pentru primul pas trebuie să intrați în setări, utilizând meniul start sau combinația de taste Win+I > Actualizare și securitate > Recuperare. În rubrica „Resetați acest PC” apăsați butonul ”Începeți”. Dacă după aceste operațiuni veți primi mesajul precum că lipsesc fișierele necesare va trebui să alegi instalarea curată a sistemului de operare, care va fi descrisă mai jos.

În al doilea pas, veți avea opțiunea de a păstra fișierele sau de a șterge tot, adică atât fișierele personale, cât și aplicațiile și setările. În cazul în care nu ați făcut un backup, este recomandat să alegeți prima opțiune.

În pasul al treilea se va afișa mesajul ”Pregătit pentru resetarea acestui PC”. Atunci va trebui să apăsați butonul ”Resetare”. După ce ați făcut acest lucru, va începe procesul de reinstalare automata a sistemului, iar dispozitivul dumneavoastră va reporni de câteva ori.

Instalare Windows 10 cu ajutorul Refresh Windows Tool

O altă modalitate este să faceți o instalare curată cu ajutorul Refresh Windows Tool. Această opțiune vă va permite resetarea sistemului dacă nu ați reușit prin metoda de mai sus.

Pentru a face acest lucru, intrați în Setări > Actualizare și securitate > Recuperare. Mai departe, selectați ”Aflați cum să începeți de la zero cu o instalare curată de Windows”. Ulterior, veți fi redirecționați  pe site-ul microsoft.com, unde va trebui să apăsați ”Descărcați instrumentul acum”, iar după ce downloadați va porni utilitarul.

Mai departe, va trebui să acceptați acordul de licență și veți avea opțiunea de a selecta sau șterge fișierele. După ce ați selectat, se va reinstala sistemul de operare automat.

Cele mai simple metode prin care poți instala Windows 10
Cele mai simple metode prin care poți instala Windows 10

Reinstalare Windows 10 folosind suportul fizic de instalare (USB, DVD sau ISO)

  • Conectează la dispozitiv suportul fizic de instalare (USB, DVD sau fișier ISO)
  • Deschide ”Explorer” și selectează unitatea cu suportul de instalare
  • În directorul rădăcină al unității, vei găsi fișierul ”setup.exe” pe care va trebui să dai dublu click
  • Selectează ”Da” atunci când ești întrebat dacă permiți aplicației să facă modificări
  • Selectează ”Modificați” ceea ce vreți să păstrați
  • Mai departe va trebui să alegi ce vrei să faci cu fișierele, iar apoi selectează ”Următorul”
  • Apasă ”Instalare” pentru a începe instalarea Windows 10.

Instalare curată Windows 10:

  • Conectați la dispozitiv suportul fizic de instalare (USB, DVD sau ISO)
  • Selectați Start > Setări > Actualizare și securitate > Recuperare
  • Sub ”Pornire avansată”, selectați ”Reporniți acum”
  • Alegeți dispozitivul extern pe care îl folosiți pentru această operațiune (USB, DVD sau fișier ISO)
  • Mai departe, selectați opțiunile pe care le doriți, apoi selectați ”Următorul”
  • Apăsați ”Instalați acum”, apoi ”Accept”
  • Selectați ”Următorul”, apoi ”Particularizați: Instalați doar Windows (complex)”
  • Va apărea lista de unități și partiții, unde va trebui să ștergeți toate partițiile de pe discul pe care doriți să faceți instalarea.
  • Selectați ”Ștergere” după ce ați evidențiat fiecare unitate sau partiție din lista
  • Apăsați ”OK” când apare notificarea de instalare Windows
  • Repetați pașii pentru fiecare unitate din listă, în afară de cea care specifică ”Spațiu nealocat”
  • După ce ați terminat, trebuie să rămână doar spațiul nealocat
  • Selectați ”Următorul”
  • Acum va apărea informația ”Se instalează Windows”. Ulterior, PC-ul sau laptopul dumneavoastră va reporni
  • Dacă PC-ul sau laptopul va reporni de pe dispozitivul de stocare, eliminați această unitate externă și apăsați ”OK” când ecranul de configurare ”Windows” va solicita alegerea unei limbi sau aranjamentul tastaturii. Ulterior, dispozitivul se va restarta
  • După finalizarea instalării, va trebui să selectați preferințele și setările pe care le doriți.

Informatii

Adresa : București, Str. Gramont 38

Email : redactiei@stiridinlume.ro

Publicitate NEXT LEVEL EVENTS

E-mail: lucian.morteanu@nextlevelevents.ro

Telefon 0726 363 128