Home » Știri » Cum și când vor reveni elevii la școală, după vacanța de Paște 2021. Data anunțată de ministrul Educației pentru toți școlarii

Cum și când vor reveni elevii la școală, după vacanța de Paște 2021. Data anunțată de ministrul Educației pentru toți școlarii

Alexandru Cazacu / 26.04.2021, 14:12
Cum și când vor reveni elevii la școală, după vacanța de Paște 2021. Data anunțată de ministrul Educației pentru toți școlarii

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a vorbit despre revenirea elevilor la școală după vacanța de Paște. Potrivit ministrului, pierderile sunt foarte mari și orice măsuri de recuperare sunt binevenite. Cum și când se vor întoarce copiii în clase, puteți afla mai departe.

Cum și când vor reveni elevii la școală, după vacanța de Paște 2021

Sorin Cîmpeanu a declarat luni că elevii vor reveni în școli din 5 mai, cu excepția celor din clasele terminale. Totodată, el a spus că elevii din clasa a VIII vor reveni la școală în data de 10 mai, așadar vor mai avea doar o lună de cursuri care este foarte importantă pentru pregătirea lor.

„Elevii vor reveni la școală în data de 5 mai. Este vorba despre toți elevii, cu excepția celor din clasele terminale care vor reveni la școală în data de 10 mai. Elevii de clasa a VIII-a revin la școală în data de 10 mai și au cursuri până pe 11 iunie.

Deci mai au doar o lună de cursuri. Această lună este foarte importantă pentru pregătirea lor, nu se justifică condiția de înjumătățire a efectivelor de elevi în clasele terminale, în condițiile în care cei de clasa a patra, de exemplu, pot veni cu efectivele complete. Am cerut eliminarea acestei condiții”, a declarat Sorin Cîmpeanu potrivit digi24.ro.

Sorin Cîmpeanu, despre pierderile provocate de criza sanitară

Sorin Cîmpeanu susține că pierderile provocate de criza sanitară sunt mari și nu pot fi recuperate cu ușurință, așadar orice măsură cu privire la recuperarea acestora este binevenită. Ministrul Educației spune că programul de ore remediale din vacanță nu a fost suficient.

”Programul de ore remediale, care s-a putut derula inclusiv în vacanță, care presupune implicarea a 250.000 elevi e necesar, dar nu suficient, de aceea e necesară prezența fizică. Am propus extinderea acestui program pentru anul școlar 2021 – 2022. Cei din clasele terminale nu vor mai putea beneficia de acest program”, a mai spus ministrul Educației.

Cum și când vor reveni elevii la școală, după vacanța de Paște 2021. Ce spune ministrul Sorin Cîmpeanu
Cum și când vor reveni elevii la școală, după vacanța de Paște 2021. Ce spune ministrul Sorin Cîmpeanu

De asemenea, ministrul Educației a vorbit și despre examenele naționale. Potrivit lui Sorin Cîmpeanu, examenele pentru Evaluarea Națională vor începe pe 22 iunie, iar cel de Bacalaureat pe 28 iunie.

Testarea elevilor cu teste non-invazive

În ceea ce privește testarea în școli cu teste non-invazive, Sorin Cîmpeanu a spus că în comitetul interministerial de joi a propus această idee către Ministerul Sănătății. Ministrul a argumentat că este o măsură care s-a luat și în școlile din alte state Europene precum Italia, Germania sau Franța.

”Aceste teste sunt utilizate în școli, trebuie validate ulterior prin teste PCR, dar sunt un instrument foarte important pentru a asigura protecția sanitară în școli. Este vorba de testarea elevilor care prezintă simptome specifice în timpul procesului de învățământ, precum și a elevilor care au luat la cunoştinţă că sunt contactat ai unor cazuri confirmate. Guvernul va analiza și va decide”, a spus ministrul.

De asemenea, ministrul Educației a subliniat faptul că riscurile nu pot fi complet eliminate, însă dacă regulile sunt respectate (mască, distanțare, testare, aerisire), se pot ține sub control, iar elevii vor avea șansa de a recupera pierderile.