Home » Știri » Cumințenia Pământului: decizia privind achiziția se poate lua la următoarea ședință de guvern

Cumințenia Pământului: decizia privind achiziția se poate lua la următoarea ședință de guvern

George Stanciu / 06.10.2016, 14:44
Cumințenia Pământului: decizia privind achiziția se poate lua la următoarea ședință de guvern

Prim-ministrul Dacian Cioloş, a afirmat, joi, că Guvernul va lua, cel mai probabil, în cadrul următoarei ședințe a Executivului, o decizie față de achiziționarea sculpturii Cumințenia Pământului, după o lectură inițială a proiectului de ordonanță de urgență în ședința de miercuri.

”Am avut o primă lectură (în şedinţa de guvern de miercuri – n.r.) a unui proiect de Ordonanţă sau de modificare a Ordonanţei propus de Ministerul Culturii. Probabil că săptămâna viitoare o să vină cu o formă finală”, a declarat premierul.

Proprietarii sculpturii cer 11 milioane de euro pentru aceasta, iar Guvernul hotărâse că va plăti de la buget 5 milioane euro și că restul banilor vor fi strânși din donații. Cu toate acestea, din donații s-au strâns doar 1 milion de euro.

Noua formula propusă de Guvern ar putea fi decisă prin ordonanţă de urgenţă.

„Diferenţa între sumele donate şi virate în conturi şi suma echivalentă în lei a 6 milioane euro va fi asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, iar campania de strângere a donaţiilor va fi reluată şi se va derula până la data de 31 octombrie 2019, în scopul asigurării reîntregirii fondurilor alocate de la buget. În situaţia în care, din orice motiv, până la 30 noiembrie 2016, statul român nu dobândeşte dreptul de proprietate liber de orice sarcini asupra bunului cultural mobil Cumințenia Pământului, se dispune închiderea campaniei, iar sumele colectate se restituie donatorilor. Condiţiile, procedura şi termenele pentru restituirea sumelor se stabilesc până cel mai târziu la 30 iunie 2017”, susține Guvernul cu privire la modificarea procesului de achiziție.

Guvernul consideră că ideea ca diferenţa să fie suportată dintr-un efort al bugetului de stat este motivată de faptul că nu este se dorește posibilitatea unică de a intra în posesia acestui bun de valoare culturală deosebită.

Avocatul proprietarilor sculpturii, Bogdan Grabowski, a transmis vineri pentru news.ro că proprietarii speră ca tranzacția privind Cumințenia Pământului să ajungă la final așa cum s-a convenit cu Guvernul în martie. Dacă s-ar pune problema devansării termenului pentru plata sumei 11 milioane de euro, acesta trebuie să fie ”rezonabil” şi să nu treacă de sfârşitul anului.

Sursă imagine: www.europalibera.org