Home » Știri » De ce merge de fapt Papa Francisc în Irak. Vizită istorică. Ce mesaj a transmis Suveranul Pontif

De ce merge de fapt Papa Francisc în Irak. Vizită istorică. Ce mesaj a transmis Suveranul Pontif

Alexandru Cazacu / 05.03.2021, 13:55
De ce merge de fapt Papa Francisc în Irak. Vizită istorică. Ce mesaj a transmis Suveranul Pontif

Vești noi de la Vatican! Suveranul Pontif începe astăzi o vizită istorică în Irak, care va dura până pe data de 8 martie. Ce vrea să facă Papa Francisc în această zonă și ce mesaj a transmis veți putea afla în continuarea articolului.

De ce merge de fapt Papa Francisc în Irak

După cum vă spuneam, suveranul pontif începe astăzi 5 martie o vizită de patru zile în Irak. Papa Francis va vizita mai întâi capitala acestei țări, apoi orașele Erbil și Mosul. Doar cu câteva ore înainte de plecare Papa a trimis un mesaj video în care i-a menționat creștini, musulmani, evrei și yazidi și le-a transmis că va merge în Irak în calitate de ”pelerin de pocăință, de pace și de speranță”.

”Dragi frați și surori din Irak, pace pentru voi. Aștept cu nerăbdare să vă întâlnesc, să vă văd fețele, să vă văd pământul, un vechi și extraordinar leagăn al civilizației. Vin ca pelerin, ca pelerin pocăit, să-l implor pe Domnul pentru iertare și reconciliere după ani de război și terorism, să-i cer lui Dumnezeu mângâierea inimilor și vindecarea rănilor”, a spus Papa Francisc.

Aceasta este pentru prima oară când un suveran pontif face o vizită în Irak, loc în care creștinii sunt minoritari, cu doar un procent din populație. Călătoria este riscantă atât din cauza situației politice, Irkul fiind devastat de războaie, cât și din cauza riscurilor pe carele aduce pandemia de coronavirus.

Mesajul suveranului pontif pentru credincioșii din Irak

Înainte de plecarea s-a spre Bagdad, Papa Francisc le-a transmis un mesaj creștinilor din Irak. Suveranul pontif susține că este onorat și abia așteaptă să-i întâlnească. De asemenea, Papa le transmite credincioșilor că vrea să aducă cu el mângâierea Bisericii pentru martirii care au căzut în războaie.

”Ați mărturisit credința voastră în Iisus, în mijlocul unor încercări foarte dure, aștept cu nerăbdare să vă văd. Sunt onorat să întâlnesc o Biserică martirizată: vă mulțumesc pentru mărturia voastră! Fie ca martirii pe care i-ați cunoscut să ne ajute să perseverăm în puterea umilă a iubirii.

Încă aveți în ochi imaginile caselor distruse și ale bisericilor profanate, iar, în inimă, rănile oamenilor dragi părăsiți și locuințele abandonate. Aș vrea să vă aduc mângâierea afectuoasă a întregii Biserici, care este aproape de voi și de Orientul Mijlociu chinuit și vă încurajează să mergeți mai departe. Nu trebuie să permitem să triumfe suferințele cumplite pe care le-ați trăit și care mă îndurerează atât de mult. Să nu ne dăm bătuți în fața răspândirii răului”, a spus Papa Francisc, în mesajul video.

De ce merge suveranul pontif în Irak
De ce merge suveranul pontif în Irak

Călătoria apostolică în Irak

Suveranul pontif a plecat de la Roma spre Bagdad vineri, 5 martie, de pe aeroportul internațional Fiumicino. Potrivit Vatican News, după primirea oficială, Papa Francisc se  va întâlni cu premierul irakian. Apoi, Papa Francis va merge la Palatul Prezidențial pentru ceremonia oficială unde îl va întâlni pe președintele Irakului și reprezentanții societății civile, în fața cărora va ține și primul discurs oficial al vizitei sale în această țară.