Home » Știri » De ce renunță Lufthansa la adresarea „doamnelor și domnilor”. Schimbările adoptate de compania aeriană. Ce trebuie să știe pasagerii

De ce renunță Lufthansa la adresarea „doamnelor și domnilor”. Schimbările adoptate de compania aeriană. Ce trebuie să știe pasagerii

Alexandru Cazacu / 15.07.2021, 12:12
De ce renunță Lufthansa la adresarea „doamnelor și domnilor”. Schimbările adoptate de compania aeriană. Ce trebuie să știe pasagerii

Compania aeriană Lufthansa renunță la adresarea tradițională ”doamnelor și domnilor”. Cu toate acestea, pasagerii vor fi primiți în continuare cum se cuvine, însă cu alte adresări. Haideți să vedem de ce renunță Lufthansa la această formulă de adresare.

De ce renunță Lufthansa la adresarea ”doamnelor și domnilor”

Compania germană va renunța la tradiționalul salut de la bord, însă a venit cu o listă de adresări alternative pentru a se asigura că pasagerii vor fi primiți corespunzător. Așadar, călătorii zborurilor Lufthansa nu vor mai auzi de acum ”Sehr geehrte Damen und Herren, herzlich willkommen an Bord”, adică ”Ladies and Gentlemen, welcome on board”, potrivit DW.

Se pare că Lufthansa intenționează să folosească un limbaj neutru în ceea ce privește genul. Ba chiar mai mult de atât, această modificare va fi implementată tuturor companiilor aeriene operate de Grupul Lufthansa: Austrian Airlines, Swiss și Eurowings. Potrivit putătorului de cuvânt al companiei aeriene, Anja Stenger, Lufthansa susține diversitatea și vrea să arate acest lucru și prin limbajul folosit.

Așadar, în discuțiile cu pasagerii, angajații companiei vor folosi de acum fraze precum „dragi oaspeți”, ”bună dimineața/seara” sau ”bun venit la bord”, evitând adresările genizate. Decizia cu privire la modul de adresare către pasageri va fi luată în cele din urmă de echipaj, care a fost informat despre schimbare în luna mai. Noua directivă nu se aplică doar în adresările față de pasageri, ci și față de toate categoriile profesionale ale companiei.

De ce renunță compania aeriană Lufthansa la adresarea ”doamnelor și domnilor”
De ce renunță compania aeriană Lufthansa la adresarea ”doamnelor și domnilor”

Ce este limbajul neutru de gen?

Cu toate acestea, nu doar compania aeriană germană a adoptat diverse ghiduri cu privire la folosirea unui limbaj neutru din punct de vedere al genului, atât Organizația Națiunilor Unite, dar și Comisia europeană au luat decizii asemănătoare.

Institutul European pentru Egalitatea de Gen definește limbajul neutru de gen ca ”limbaj care nu este specific de gen și care ia în considerare oamenii în general, fără referințe la femei și bărbați”.

De asemenea, un manual publicat în 2018 de către Parlamentul European, cu privire la neutralitatea de gen în limbă, spune că: ”Limbajul care include genul este mai mult decât o chestiune de corectitudine politică. Scopul limbajului neutru în ceea ce privește genul este de a evita alegerile de cuvinte care pot fi interpretate ca fiind părtinitoare, discriminatorii sau degradante, sugerând că un sex sau un gen social este norma”.

Ford Motor adoptă un limbaj de gen neutru

Nu cu mult timp în urmă, compania producătoare de mașini Ford Motor a anunțat că va utiliza titulatura de ”chair” pentru a numi președintele companiei, în loc de ”chairman”, folosit până acum și care este de gen masculin. Potrivit Reuters, compania și-a schimbat limbajul, pentru a crea un mediu de lucru mai inclusiv. Se pare că această decizie a gigantului auto a avut loc în urma unor discuții despre modul în care limbajul și instituțiile trebuie să fie mai incluzive.

De asemenea, Casa Albă a adăugat pronume de gen neutru, pe care cetățenii americani îl pot folosi atunci când doresc să contacteze guvernul SUA.