Home » Știri » De ce s-au înmulțit informațiile despre meteoriții care se apropie de Pământ și când ar trebui să ne îngrijorăm

De ce s-au înmulțit informațiile despre meteoriții care se apropie de Pământ și când ar trebui să ne îngrijorăm

Cojocaru Cristian / 12.01.2022, 18:17
De ce s-au înmulțit informațiile despre meteoriții care se apropie de Pământ și când ar trebui să ne îngrijorăm

Odată cu amploarea studiilor cosmosului și a ideii de a coloniza Planeta Roșie, apar tot mai multe informații despre meteoriți care se apropie de planeta noastră. Așadar, să fie oare o adevărată amenințare? Află de ce s-au înmulțit informațiile despre meteoriții care se apropie de Pământ și când ar trebui să ne îngrijorăm cu adevărat.

Informațiile despre meteoriții care se apropie de Pământ sunt tot mai dese

Aflat în cadrul Digi24, fizicianul Cristian Presură a explicat acest fenomen de înmulțire a informațiilor care îngrijorează populația României și nu numai. Acesta a explicat că aceste evenimente nu sunt mai dese, ci că suntem noi mai atenți. Astfel că atât internetul cât și televiziunea lansează mai multe informații despre aceste fenomene naturale. Totodată, fizicanul a afirmat că în prezent, oamenii de știință dispun de metode mult mai bune de a detecta meteoriții care ar amenința Pământul.

„E la fel ca la cutremure. În cazul meteoritului recent, este vorba de un obiect rămas de la formarea sistemului solar, așa cum se întâmplă cu cei mai mulți dintre meteoriți. Este vorba de un asteroid care într-adevăr  s-a apropiat de Pământ și a intrat în atmosfera Pământului.

El avea diametru de aproximativ un metru, o masă de jumătate de tonă și astfel de obiecte ard de obicei la intrarea în atmosferă, la impacul cu atmosfera și din cauza vitezei foarte mari se produce și o explozie. Ceea ce au auzit locuitorii a fost doar sunetul, pentru că se pare că la vremea aceea cerul era foarte înnorat”, a explicat fizicianul, la Digi24.

Cu toate acestea, Cristian Presură precizează faptul că aceste obiecte cosmice nu ne pun în pericol și că, NASA, cu ajutorul dispozitivelor de monitorizare, poate detecta un pericol cu adevărat real, cum ar fi un asteroid care se îndreaptă spre Pământ. Deseori se întâmplă care acele mici fragmente rămase să nu pună în primejdie omenirea.

meteoriții apropie pământ
Fizicianul Cristian Presura a explicat cand ar trebui sa ne facem griji din cauza unui asteroid

Când ar trebui să ne facem griji cu adevărat

Un astfel de eveniment a avut loc în urmă cu opt ani în Rusia, atunci când un meteorit de dimensiuni considerabile, cu un diametru de 17 metri amenința planeta. Cu toate acestea, nici nu a ajuns pe suprafața Pământului pentru că a fost dezintegrat în atmosferă. Așadar, după cum confirmă și fizicianul, astfel de obiecte „nu pun probleme pe suprafața Pământului”.

Oamenii ar trebui să înceapă să își facă griji în momentul în care există informația potrivit căreia, un asteroid de dimensiuni de ordinul sutelor de metri s-ar apropia de Pământ.

„Dar aici trebuie să adăugăm că NASA are un sistem care monitorizează asteroizii mai mari, le măsoară orbitele și în felul acesta află dacă se apropie de Pământ. Și ei sunt în stare să detecteze astfel de obiecte care sunt mai mari de 150 de metri. Deci practic toate obiectele care au un potențial pericol pot fi monitorizate și sunt monitorizate. Nu s-a găsit niciun obiect despre care să știm cu siguranță că se îndreaptă direct către Pământ, nu există așa ceva și nu există niciun fel de indicații”, a adăugat Cristian Presură în cadrul Digi24.

Presură a comentat și pe baza filmelor care au ca ideea apocalipsa în urma ciocnirii planetei noastre cu un astfel de corp ceresc, afirmând că acest subiect doar „vinde bine”.