Home » Știri » De unde provine pizza și ce înseamnă de fapt. Puțini îi cunosc semnificația

De unde provine pizza și ce înseamnă de fapt. Puțini îi cunosc semnificația

Violeta Badea / 20.01.2021, 11:21
De unde provine pizza și ce înseamnă de fapt. Puțini îi cunosc semnificația

De unde provine pizza și ce înseamnă de fapt. Puțini îi cunosc semnificația. Pizza este cel mai cunoscut preparat din lume și are o istorie bogată în spate. Deși toată lumea crede ca istoria acesteia a pornit din Italia, se pare că adevărul este cu totul altul. Nu se știe numele celui care a inventat preparatul delicios nici până în ziua de astăzi, dar atunci cum a apărut și ce semnificația are vom vedea în continuare.

De unde provine pizza și ce înseamnă de fapt

Multă lume consideră că pizza își are originile din Napoli, Italia. De fapt nu se știe cine este inventatorul acestui preparat de care italienii sunt mândri și au și de ce, deoarece este atât de cunoscut și îndrăgit în zilele noastre. Tradiția spune că în Grecia Antică se consuma o pâine rotundă și plată, deasupra căreia se puneau diferite condimente și ingrediente.

Descoperirile realizate de-a lungul timpului au arătat că vechii antici din zona Mediteraneanului, cum ar fi grecii, romanii și egiptenii găteau un aluat rotund și plat care era numit „pitta” și pe care îl condimentau cu uleiul de măsline și anumite ingrediente, ceea ce noi în ziua de azi numim focaccia.

Realitatea este aceea că pizza putea fi inventată de oricine care a descoperit secretul amestecului dintre făină cu apă și încălzirea acestui aluat pe o piatră fierbinte. Cuvântul „pizza” a fost menționat pentru prima dată într-un document latin din anul 997, apoi și în alte documente medievale care au apărut în centrul și sudul Italiei. Se spune că într-un oraș mic de lângă Napoli, un fermier trebuia să-i dea episcopului orașului „duodecim pizze” (douăzeci de pizze) cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Paște.

De unde provine termenul pizza
De unde provine termenul pizza

Semnificația cuvântului „pizza”

Cuvântul „pizza” poate fi alcătuit din mai mulți termeni precum:

  • din termenul grec „pikte” care se traduce „cocă frământată”, iar în limba latină a devenit „picta”, urmând ca ulterior să fie „pitta”
  • din termenul latin „pinsa” care se traduce „a bate” și face referire la procesul de aplatizare a aluatului
  • din termenul în latină „picea”, care poate să se refere la faptul că aceasta se înnegrește în cuptor
  • din termenul italian „pizzicare” care se traduce „a trage” și care se referă la faptul că pizza este trasă afară din cuptor.

De-a lungul timpului, Napoi se pare că și-a căpătat statutul de oraș mamă. Pe vremuri, în acest loc pizza a devenit mâncarea foarte cunoscută în rândul oamenilor săraci, în special fiindcă era foarte ieftină, se putea prepara ușor, era foarte gustoasă și sățioasă. Oamenii aceștia erau mai tot timpul murdari, astfel încât pentru a putea mânca pizza făceau marginea mult mai groasă decât centru.

În anul 1830 s-a deschis și prima pizzerie la Napoli, numită  „Antica Pizzeria Port’Alba”. Pizzeria funcționează și astăzi, având mare succes în rândul turiștilor.

Aceștia sunt curioși să guste din acest preparatul care îi intoarce în timp pe meleagurile Italiei. Pizza a devenit cunoscută treptat în toată lumea. În secolului al XIX-lea a ajuns în America, apoi s-a răspândit în Europa.