Home » Știri » Greșeala majoră care îți distruge bateria Iphone-ului. Ce nu e bine să faci

Greșeala majoră care îți distruge bateria Iphone-ului. Ce nu e bine să faci

Violeta Badea / 12.01.2021, 09:53
Greșeala majoră care îți distruge bateria Iphone-ului. Ce nu e bine să faci

Greșeala majoră care îți distruge bateria Iphone-ului. Ce nu e bine să faci. Dacă ți-ai achiziționat un telefon Iphone trebuie să știi că este esențial să ai grijă de el din toate punctele de vedere. Doar așa te poți bucura de el pe o perioadă îndelungată. Una dintre cele mai importante componente este bateria. Aceasta ajută telefonul să funcționeze în parametri optimi. Iată ce trebuie să faci ca să o protejezi și să-i prelungești viața cât mai mult dispozitivului.

Cum ai grijă de bateria unui Iphone

  • Actualizarea software-ului cu cea mai nouă versiune – este necesar să actualizăm noile versiuni ale software-ului Apple, deoarece includ tehnologii avansate care au rolul de a economisi energia, dar unii specialiști recomandă să faci acest lucru manual. Așa cum știm, cele mai noi modele de telefoane vin la pachet cu funcția de actualizare automată a tuturor aplicațiilor instalate. Poate părea o opțiune utilă, însă consumă foarte mult din energia bateriei
  • Nu expune telefonul la temperaturi extreme ridicate sau scăzute – este foarte important să eviți expunerea dispozitivului tău la temperaturi ambientale de peste 35°C, care pot deteriora capacitatea bateriei permanent. Astfel nu este indicat să-l folosim în temperaturi caniculare sau să-l uităm la soare. De asemenea, nici temperaturile extreme scăzute nu îi fac bine bateriei. Telefonul este conceput pentru o utilizare optimă doar dacă îl folosești la temperaturi medii, ideal ar fi între 16° și 22°C
  • Oprește funcția „Wi-fi” – este o greșeală destul de des întâlnită. Foarte mulți utilizatori își lasă funcția de „Wi-fi” deschisă pentru a putea folosi internetul din spațiile publice. Însă, această practică afectează bateria. Este recomandat să folosești această funcție doar când ai nevoie de ea
  • Nu folosi luminozitatea la capacitate maximă – lumina foarte puternică de pe telefon consumă din energia bateriei. Specialiștii ne recomandă să activăm funcția care permite telefonului să își ajusteze luminozitatea în mod automat, astfel vei economisi din puterea bateriei.
Care este greseala majora pe care o fac toti utilizatorii de Iphone
Care este greseala majora pe care o fac toti utilizatorii de Iphone

Care este greșeala majoră pe care o fac utilizatorii

Studiile spun că există o greșeală pe care o fac frecvent majoritatea utilizatorilor. Iar cum prețurile unor astfel de smartphone-uri nu sunt deloc mici, ba din contră cresc de la an la an, profitând de trecerea la noi tehnologii, este foarte important să ai grijă de telefonul tău.

Burton Kelson, expert în tehnologie a explicat care este cea mai întâlnită greșeală pe care o fac cei care folosesc telefoanele de la Apple.

„Știm cu toții că produsele Apple nu sunt deloc ieftine, de aceea mulți dintre noi vom alege produse generice compatibile. Dacă și tu faci asta, ar trebui să renunți. De ce? Deși la exterior pot arăta la fel, cablurile de încărcare compatibile nu sunt făcute la fel pe interior. Folosirea unui cablu care nu este original poate duce la supraîncărcarea bateriei, ceea ce o va distruge”, a spus Kelson, citat de yoda.ro.

Specialiștii au constatat, în timp, că și jocurile sunt periculoase, deoarece folosesc resursele telefonului, incluzând: procesor, placa grafică, pentru a reda cea mai bună experiență de utilizare. Iar pe lângă acestea, bateria este golită repede și temperatura dispozitivului crește.