Home » Știri » Știri externe » Cum se poate obține viză de muncă în Spania, în 2022. Noi măsuri pentru lucrătorii străini

Cum se poate obține viză de muncă în Spania, în 2022. Noi măsuri pentru lucrătorii străini

Alexandru Cazacu / 06.06.2022, 11:26
Cum se poate obține viză de muncă în Spania, în 2022. Noi măsuri pentru lucrătorii străini

În urmă cu doar câteva zile, autoritățile din Spania au anunțat că vor relaxa regimul vizelor pentru muncitorii străini. Se pare că decizia a fost luată pentru a putea face cererii foarte mare de forță de muncă. Află în continuare cum se poate obține viza de muncă în Spania și în ce domenii există cele mai multe locuri de muncă vacante.

Viză de muncă în Spania, în 2022. Noi măsuri pentru lucrătorii străini

La finele săptămânii trecute, Ministerul Securității Sociale și Migrației din Spania a anunțat o relaxare a regulilor cu privire la obținerea vizelor de muncă pentru lucrătorii străini. Decizia autorităților spaniole vine în contextul în care economia țării se confruntă cu dificultăți în a găsi angajați în domenii precum turism, agricultură și industria de înaltă tehnologie.

Așadar, executivul de la Madrid are de gând să acorde un număr mai mare de vize temporare de muncă, a declarat jurnaliștilor ministrul Jose Luis Escriva.

„Evaluăm mai multe aspecte ale legii migrației și unde poate fi ameliorată aceasta (…) pentru a răspunde blocajelor de pe piața muncii”, a declarat presei ministrul Escriva.

Relansarea Turismului în Spania

În 2020, economia Spaniei a fost grav afectată de pandemia de coronavirus, înregistrând o recesiune de aproximativ 20%. Acum, deși Turismul spaniol înregistrează o relansare puternică, companiile din domeniu nu găsesc chelneri sau personal de curățenie, după cum se arată în rapoartele organizațiilor patronale și a firmei de consultanță S&P Global. De asemenea, multe locuri de muncă vacante sunt și în domenii precum pomicultură și construcții.

Deși cererea în domeniul serviciilor a crescut mult în luna mai, firmele nu au putu face față  conform așteptărilor, din cauză că au întâmpinat greutăți în a găsi angajați, arată sondajul lunar al directorilor de achiziții publicat vineri de S&P Global. Potrivit firmei de consultanță, „angajarea de personal suplimentar a plătit un preț sub forma unor salarii mai mari”.

Viză de muncă în Spania, în 2022. Noi măsuri pentru muncitorii străini
Viză de muncă în Spania, în 2022. Noi măsuri pentru muncitorii străini

Insuficiența forței de muncă, o amenințare la adresa proiectelor de miliarde de euro

Din cauza lipsei de forțe de muncă sunt amenințate și proiecte finanțate de UE în valoare de miliarde de euro. În plus, autoritățile spaniole se bazează pe aceste proiecte pentru a readuce economia țării la nivelul la care era situată înainte de pandemie.

În domeniul construcțiilor, lipsă de forțe de muncă pune în pericol proiectele de construire și renovare în valoare de mai multe miliarde de euro. Toate acestea sunt finanțate de Uniunea Europeană și ar putea ajuta economia.

Conform jurnaliștilor de Reuters, deși rata șomajului este în continuare ridicată (13,65%), pandemia de COVID-19 a atras mai mulți angajați în economia legală. Asta deoarece este nevoie de întocmirea contractelor legale pentru încasarea de compensații la concediere.

Ca urmare, cererea forței de muncă a atins un nivel record. Cu toate acestea, Spania are deja programe de migrație cu țări precum Maroc, Ecuador și Columbia și este deschisă la extinderea vizelor de muncă temporare și în alte țări din America Centrală. Un nou program pilot cu Honduras a început la începutul acestui an, mai scrie sursa citată.