Home » Life & Style » Top 10 cele mai „vânate” și grele universități din lume. Multe dintre ele se găsesc în America

Top 10 cele mai „vânate” și grele universități din lume. Multe dintre ele se găsesc în America

Voicu Costin / 01.06.2022, 10:07
Top 10 cele mai „vânate” și grele universități din lume. Multe dintre ele se găsesc în America

Cele mai prestigioase facultăți din lume vor fi mereu greu de accesat de către studenții dornici să arate că sunt demni de a studia într-o asemenea instituție. După terminarea liceului, ne îndreptăm privirile către o facultate de seamă, astfel încât, după absolvire, putem găsi cu ușurință un loc de muncă în domeniul studiat în cadrul acelei instituții. La nivel mondial, primele 5 facultăți cel mai greu de accesat se află în SUA. Care sunt acestea și care este rata de acceptare a studenților, aflăm imediat!

Top 10 cele mai grele universități din lume

Universitatea Stanford (SUA)

Este recunoscută pentru că a dat lumii, unele dintre cele mai mari minţi luminate din Silicon Valley, precum și peste 30 de miliardari, 17 astronauți și 60 de laureați ai Premiului Nobel. ȘI ca să vă dați seama cât de greu este de intrat în această facultate, universitate californiană are o rată de acceptare de aproximativ 4,8% dintre cei ce aplică.

Universitatea Harvard (SUA)

Înființată în 1636, Harvard este cea mai veche universitate din SUA. La Harvard University au studiat mari personalităţi mondiale, printre care opt președinți americani și 130 de laureați ai Premiului Nobel. Pentru acest lucru, se clasează într-un grup al celor mai prestigioase opt universități din nord-estul SUA. Are o rată de admitere de 5,4%, iar procesul de admitere este foarte dificil.

Universitatea Yale (SUA)

O altă universitate de renume care se află pe un podium mondial, și de asemenea în „Ivy League”, are o rată de acceptare a aplicanților de doar 6%. În 2021, peste 36.000 de candidați s-au luptat pentru 1.500 de locuri, ceea ce înseamnă 24 de persoane pe un loc.

Institutul tehnologic Caltech (SUA)

Institutul din Pasadena (California) este privat și numără puțin sub 1.000 de studenţi. Când vine vorba de renume, putem spune că numeroase personalități și genii venite din domeniile științei și ingineriei au absolvit aici, iar o mare parte din ei predau studenților din cunoștințele lor vaste. Ratele de acceptare au fost în 2021 de 8,8%, iar în 2022 de 6,6%, fiind unele dintre cele mai mici din ultimii ani.

Universitatea Princeton (SUA)

Princeton este a patra cea mai veche universitate din SUA. A fost înființată în 1746 și are în prezent în jur de 5.200 de studenți. Cea mai scăzută rată de acceptare s-a înregistrat anul trecut și a fost de doar 4,4%.

Colegiul de medicină din Hyogo (Japonia)

După ce am prezentat un top 5 mondial în care se află universități doar din SUA, acum ajungem pe alt continent pentru a regăsi o universitate de renume. Cea mai importantă universitate de medicină din Japonia este cea de la Hyogo (Hyōgo Ika Daigaku). A fost fondată în 1972 de către Shigeki Morimura, și este o instituție privată de științe medicale care a primit acreditarea universitară abia în 2004. Rata de acceptare este foarte scăzută și în acest caz, doar 7,2%.

Universitatea din Ciudad de Mexico (Mexic)

Universidad Nacional Autónoma de México este o instituție de învățământ superior publică de cercetare, care a fost înființată inițial în 1551 și redeschisă în 1910. Are o rată de acceptare care se situează de obicei sub 10%. Cea mai mică a fost de 5,9% în 2013.

Universitatea de Economie și Științe Politice din Londra (Anglia)

Nu doar America poate avea instituții în topul celor mai prestigioase facultăți din lume. Celebrele facultăți Oxford și Cambridge se află pe meleagurile Insulei. Asociată adesea cu Oxford și Cambridge, London School of Economics and Political Science este una dintre cele mai bune universități de studii în domeniul științelor sociale. Acceptă studenți din peste 155 de țări. Rata de acceptare este de cel mult 8,9%.

Universitatea RWTH din Aachen (Germania)

Ajungem și în Germania, unde Universitatea RWTH din orașul Aachen este publică și este considerată ca fiind cea mai mare universitate tehnică din țară. Această se mândrește cu o rată de acceptare de 10%.

Colegiul Universitar din Dublin (Irlanda)

Colegiul universitar din Dublin are în prezent peste 33.000 de studenți, fiind cea mai mare universitate din Irlanda. Aici au absolvit cinci laureați ai Premiului Nobel, motiv pentru care se numără printre cele mai bune universități din lume. Aceasta se mândrește cu o rată de acceptare de 10%.