Home » Știri » Știri externe » De ce a fost pus sub urmărire de poliția din Thassos un turist român: „Oamenii care vin în vacanță trebuie să știe că nu pot face ce vor”

De ce a fost pus sub urmărire de poliția din Thassos un turist român: „Oamenii care vin în vacanță trebuie să știe că nu pot face ce vor”

Alexandru Cazacu / 01.08.2022, 11:20
De ce a fost pus sub urmărire de poliția din Thassos un turist român: „Oamenii care vin în vacanță trebuie să știe că nu pot face ce vor”

După cum bine știm, mulți dintre români aleg să își petreacă concediile în Grecia, mai ales în perioada sezonului estival. Ei bine, nu cu mult timp în urmă, un turist român a fost pus sub urmărire de către oamenii legii de pe insula Thassos. Care a fost motivul și ce a putut să facă turistul român, puteți afla în continuare.

Un turist român a fost pus sub urmărire de poliția din Thassos

După ce a vandalizat mașina unei localnice, un turist român a fost dat în urmărire de către poliția elenă. Totul s-a petrecut la intrarea unui club de noapte de pe insula Thassos, din Grecia. Cetățeanul român ar fi venit de la o petrecere și a fost nevoit să facă o serie de manevre destul de complicate pentru a ieși din parcare, din cauză că mașina femeii îi stătea în cale.

După mai multe manevre și cu ajutorul unui paznic, turistul român a reușit, în cele din urmă, să iasă în stradă. Cu toate acestea, românul s-a enervat și s-a răzbunat pe autoturismul localnicei, spărgându-i geamurile. Apoi, bărbatul s-a făcut nevăzut. Evident, proprietara mașinii vandalizate a anunțat poliția și forțele de ordine.

„Am venit la Thassos pentru două zile să mă odihnesc și am fost victima unui vandalism. Vreau ca acești oameni care vin din altă țară în vacanță în Thassos să știe că nu pot face ce vor. Trebuie să existe respect. Nu poți să faci ce vrei, pentru că te-ai supărat. Acești oameni care vin din altă țară în vacanță să știe că nu pot face ce vor!”, a spus femeia, potrivit Libertatea.

De ce a fost pus sub urmărire de către poliția din Thassos un turist român
De ce a fost pus sub urmărire de către poliția din Thassos un turist român

Turistul român nu prea are șanse să scape de justiție, având în vedere că numărul de înmatriculare al autovehiculului său a fost dat și Gărzii de Coasă, iar acum se efectuează verificări pe navele care pleacă. Potrivit presei elene, procesul împotriva românului este pe rol.

Experiența neplăcută trăită în Thassos de o familie cu trei copii, din România

Odată ajunși pe insula Thassos, din Grecia, membrii unei familii de români au avut parte de o experiență îngrozitoare. Mai exact, turiștii români au rămas fără rezervare, după ce proprietarul pensiunii nu a onorat rezervarea. Ba chiar mai mult de atât, printre membrii grupului de turiști români se aflau și trei copii.

„Bună ziua, vă rog să mă ajutați! Am ajuns în Lumenas la cazare și din păcate nu au onorat rezervarea, suntem cu trei copii mici, deci căutam cazare începând de astăzi până pe 3 august, avem nevoie de șase camere duble! Mulțumesc!!”, a scris turista pe Facebook, pe grupul Forum Thassos.

După cum susțin mai mulți membri ai grupului de Facebook respectiv, astfel de situații sunt din ce în ce mai des relatate de către turiștii români. Din nefericire, legislația UE cu privire la protecția consumatorilor nu reglementează condițiile și consecințele anulării unor servicii individuale, precum rezervările de cazare. În concluzie, drepturile turiștilor depind de legislația țării care reglementează contractele.