Home » Știri » Știri economice » Ce salariu are un șofer angajat la Ministerul Sănătății

Ce salariu are un șofer angajat la Ministerul Sănătății

Manolică Anca / 25.05.2021, 15:36
Ce salariu are un șofer angajat la Ministerul Sănătății

Mulți români sunt curioși să afle ce salarii au angajații din ministere. În acest articol vei afla ce salariu are un șofer angajat la Ministerul Sănătății și de ce sporuri extra beneficiază.

Ce salariu are un șofer angajat la Ministerul Sănătății

Ce salariu are un șofer angajat la Ministerul Sănătății. Potrivit listei funcțiilor din cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătății din 2019, un șofer angajat în cadrul acestui minister, care are o gradație de nivel 4, primește un salariu de 3963 de lei, în timp ce un șofer ce are gradație de nivel 5 primește 4090 de lei.

Important de menționat este faptul că aceste sume sunt brute, la care se mai adaugă și anumite sporuri. Potrivit documentului, la Ministerul Sănătății se acordă unul dintre cele mai controversate sporuri, de-a lungul timpului, cel pentru condiții de muncă vătămătoare care este de 15% din salariu. În acest caz, un șofer angajat la Ministerul Sănătății mai primește în plus 155 de lei.

Indemnizație de hrană și vouchere de vacanță

De asemenea, lunar, personalul din cadrul Ministerului Sănătăţii, primește o indemnizaţia de hrană, reprezentând a
12-a parte din două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată. Indemnizația, în valoare de 347 lei pe lună, se plăteşte odată cu salariul de bază şi se acordă în conformitate cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară celei în care se face plata.

Cât câștigă un șofer angajat la Ministerul Sănătății
Cât câștigă un șofer angajat la Ministerul Sănătății

În conformitate cu prevederile din OUG nr. 114/2018, personalul din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice beneficiază de vouchere de vacanţă. Astfel, și personalul din cadrul Ministerului Sănătăţii beneficiază de o singură indemnizație de vacanță pentru fiecare salariat, sub formă de vouchere de vacanță, în valoare de 1.450 lei.

La polul opus, persoana cu cel mai mare salariu din minister este, desigur, ministrul cabinetului. În 2019, acesta încasa un salari în valoare de 21.840 de lei brut, în timp ce un secretar de stat încasa 16.640 de lei.

Raluca Turcan: Sporurile bugetarilor să nu fie mai mari de 20% din salariul de bază

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat recent că intenționează să modifice legea salarizării, în așa fel încât sporurile bugetarilor să nu depășească 20% din salariul de bază și să fie acordate pentru două categorii: pentru angajații care lucrează la distanțe mari sau în codiții foarte periculoase de muncă, iar a doua categorie de sporuri să fie motivaționale.

Potrivit ministrului Muncii, în România există sporuri doar pentru a crește salariile, care vor fi reduse la sumă fixă, iar acolo unde salariile trebuie majorate să crească salariul de bază. Mai mult de atât, Raluca Turcan susține că în unele instituții precum primării mai mici salariile sunt peste cele ale primăriilor reședință de județ.

Raluca Turcan a susținut că se așteaptă ca, în aceste principii de bază, fiecare minister de linie să propună cum trebuie făcută politica în domeniile pe care le coordonează. Ministrul muncii spune că așteaptă propuneri în acest context de la celelalte ministere.