Home » Știri » Știri false: Facebook ia măsuri pentru combaterea acestora înainte de alegerile din Franța

Știri false: Facebook ia măsuri pentru combaterea acestora înainte de alegerile din Franța

Sebastian Rotaru / 06.02.2017, 11:20
Știri false: Facebook ia măsuri pentru combaterea acestora înainte de alegerile din Franța

Cea mai mare rețea de socializare din lume, Facebook, a lansat, luni, o inițiativă de a combate orice tip știri false din Franța și are mass-media în centrul atenției, deoarece se apropie alegerile prezidențiale.

Compania Facebook a declarat, luni, că va lucra cu mai multe organizații de știri din Franța, printre care AFP, BFM TV, L’Express și Le Monde, pentru a se asigura că elemente de știri false nu au fost publicate pe site-urile acestora, informează agenția Reuters.

Facebook s-a confruntat cu critici dure, deoarece nu s-a luptat cu aceste știri false ajunse pe rețeaua de socializare în timpul campaniei electorale din SUA, iar acum a decis să ia măsuri pentru abordarea problemei. S-a constatat că oamenii ar putea să disemineze informațiile false pe Facebook și ar putea construi unele până la alegerile prezidențiale din Franța, din luna aprilie – mai.

În Statele Unite, Facebook va lucra cu ABC News și Snopes pentru a verifica autenticitatea știrilor, iar oamenii ar putea să selecteze informația mai atent sau ar putea să o verifice din mai multe surse.

Facebook va lansa foarte curând și în Germania un aşa-numit filtru de ştiri false – un algoritm care are rolul de a detecta articolele care conţin date fabricate şi a le separa de restul conţinutului. Germania este prima ţară europeană în care Facebook va folosi un astfel de filtru pentru ca știrile false să dispară, după Statele Unite, unde acelaşi instrument a fost lansat în urmă cu numai o lună.

Epopeea de ştiri false a luat amploare înainte și după alegerile din Statele Unite, când s-a constatat că un număr mare de articole postate pe Facebook erau false şi au influenţat alegătorii.

Politicienii germani se tem că acelaşi lucru s-ar putea întâmpla în Germania, ţară în care vor avea loc alegeri anul acesta, şi au avertizat Facebook că ar putea fi sancţionată pentru răspândirea de ştiri false.

Ştirile raportate de utilizatori ca false vor fi trimise de Facebook pentru analiză organizaţiei non-profit Correctiv, organizaţie care are sediul în Berlin.

O ştire apreciată ca fiind falsă va fi afişată împreună cu eticheta „controversat” pentru a avertiza utilizatorii înainte ca aceştia să-i dea share. De asemenea, posturile care primesc această etichetă vor fi afișate mult mai jos în feed-ul Facebook.