Home » Știri » Știri sociale » Cartiere de evitat în Cluj-Napoca. Zone-capcană din cel mai scump oraș al țării

Cartiere de evitat în Cluj-Napoca. Zone-capcană din cel mai scump oraș al țării

Pană Emanuela / 22.10.2020, 07:30
Cartiere de evitat în Cluj-Napoca. Zone-capcană din cel mai scump oraș al țării

Cluj-Napoca este fără doar și poate unul dintre cele mai sigure și mai frumoase orașe din România, dar acolo unde există multe plusuri, există și minusuri. În acest material vă vom prezenta câteva aspecte legate de zonele-capcană de pe teritoriul acestui oraș, care ar trebui evitate pentru un trai lipsit de riscuri.

Cartiere de evitat în Cluj-Napoca

Nu cu mult timp în urmă am vorbit despre cele mai căutate cartiere din Cluj-Napoca, iar acum a venit momentul să trecem în revistă și cartierele de evitat ale celui mai scump oraș din România. Printre criteriile de evaluare se numără calitatea mediului înconjurător, curățenia și zgomotul din mediul urban, spațiile verzi, situația transportului public, accesul la instituțiile de sănătate publică și educaționale și nu în ultimul rând costul vieții.

În acest sens, portalului imobiliar storia.ro a desfășurat un studiu complex privind siguranța orașelor și a cartierelor din țara noastră, bazat pe evaluările acordate de locuitorii din zonele respective, iar în Cluj situația se prezintă astfel:

Zone sigure din Cluj

Sopor – 100%; Gruia – 91,8%; Grigorescu – 87,6%; Hasdeu – 88,8%; Becaş – 85,0%; Gheorgheni – 83,1%; Mureşanu – 81,8%; Zorilor – 81,0%; Între Lacuri – 78,9%; Borhanci – 78,5%.

Zone nesigure din Cluj

Horea – 57,1%; Oaşului – 57,5%; M. Viteazul – 59,3%; Gară – 59,4%; Baciu – 61,9%; Aeroport – 63,2%; Calea Turzii – 63,2%; Iris – 64,2%; A. Vlaicu – 63,3%; Bulgaria – 66,9%.

Citește și: Cartiere bune din Cluj-Napoca. Top 5 zone recomandate pentru o viață bună

Zone-capcană din cel mai scump oraș al țării

La rândul lor, polițiștii de pe raza municipiului Cluj-Napoca au întocmit un raport cu privire la numărul infracţiunilor şi contravenţiilor în unele secţii locale, iar potrivit datelor oferite de oamenii legii, cele mai multe au avut loc în cartierul Someșeni, unde agenții au anghetat nu mai puțin de 83 de cazuri pentru furturi din societăţi comerciale, furturi din locuinţă, furturi din auto, cazuri de lovire şi alte violenţe şi furturi din anexe gospodăreşti, notează adevărul.ro.

Multe infracțiuni din Cluj-Napoca au loc în zonele cu baruril în care se servește alcool. Foto: 6sense
Multe infracțiuni din Cluj-Napoca au loc în zonele cu baruril în care se servește alcool. Foto: 6sense

Someșeni, mai demult Someșfalău, este una dintre localitățile din jurul Clujului, care a fost asimilată, în timp, în cadrul municipiului, devenind astfel dintr-o comună suburbană un cartier clujean. În secolul trecut, nămolul și apele minerale de aici erau folosite ca tratament pentru diverse boli, chiar și pentru diabet. Din păcate, la ora actuală băile sunt dezafectate, iar imaginea cartierului în ansamblu nu este una prea plăcută.

Revenind la capitolul siguranță sau mai bine zis lipsa ei, trebuie să știti că cele mai multe infracţiuni cu violenţă din Cluj-Napoca se petrec în centrul oraşului, în proximitatea barurilor în care se servesc băuturi alcoolice. Harta celor mai periculoase locuri din cel mai scump oraș al României, acelea care trebuie evitate din cauza numărului crescut de infracțiuni (bătăi, furturi, violuri, crime) este dificil de întocmit întrucât actele ilegale nu sunt înregistrate în funcţie de locul unde s-au produs, conform reprezentanților Poliției Cluj. Totuși, zona centrală prezintă un grad ridicat de risc, la fel și Pata Rât – cel mai rușinos loc din Cluj – groapa de gunoi a orașului, unde locuiesc multe familii de romi.

„În zona centrală a oraşului, unde se află localurile şi pub-urile care servesc alcool se comit cele mai multe infracţiuni de loviri şi alte violenţe. De cele mai multe ori, problemele sunt legate de consumul de alcool. (…) Diferenţa în această zonă (Pata Rât – n.r.) este că părţile de aici se împacă şi dosarul nu merge mai departe“, spun oamenii legii, potrivit sursei citate.