Ce note trebuie la BAC 2022 și ce condiții trebuie să îndeplinești ca să treci. Cum examenul de BAC 2022 a început luni, 20 iunie, cu proba la limba și literatura română, Știri din lume îți prezintă tot ce trebuie să știe elevii absolvenți de liceu care, în aceste zile, susțin unul dintre cele mai importante examene din viața lor.
Ce note trebuie să iei la BAC 2022 ca să treci
Conform comunicatului transmis de Ministerul Educaţiei, peste 126.000 de absolvenți de liceu (111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie – iulie. Aceste probe sunt modalitatea de evaluare a competențelor, a nivelului de cultură generală și de specializare, pe care absolvenții de liceu l-au atins.
Promovarea examenului de Bacalaureat permite elevilor să treacă la următorul nivel, adică să se înscrie la facultate. Astfel, după ce un elev este declarat admis la examenul de bacalaureat, acesta primește o diplomă care atestă acest lucru.
[rssfeed id='1612173855' template='list' posts=2]
Însă, până acolo, elevii trebuie să se străduiască să obțină note de trecere. Așadar, vorbim în rândurile de mai jos despre ce note trebuie să iei la BAC 2022 ca să treci și toate condițiile de promovare a examenului.
Care este media minimă de promovare la Bacalaureat 2022
Media notelor la probele scrise de la Bacalaureat 2022 se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a elevului absolvent de liceu la examenul de bacalaureat.
Ce note trebuie să iei la BAC 2022 ca să treci. Condițiile care trebuie îndeplinite
susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 cel puțin la fiecare dintre acestea;
obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.
În cazul în care candidaţii ajung să aibă media generală 5,99, aceasta se rotunjeşte la 6,00. Iar în ceea ce îi privește pe cei care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă, acestora nu li se calculează media generală de bacalaureat.
21 iunie 2022 – Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
22 iunie 2022 – Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
23 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
27 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
28 – 30 iunie 2022 – Rezolvarea contestațiilor
1 iulie 2022 – Afișare rezultate finale
La fel ca în fiecare an, examenul de Bacalaureat 2022 se desfășoară în două sesiuni, cea de vară și cea de toamnă. Candidații care nu promovează examenul din prima, mai au o șansă în toamnă, atunci când probele scrise se vor susține înaintea celor orale.
Calendar Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă
18 – 25 iulie 2022 – Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
16 august 2022 – Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
17 august 2022 – Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
18 august 2022 – Proba la alegere a profilului și specializării —– proba E.d) — proba scrisă
19 august 2022 – Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
22 – 23 august 2022 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
24 august 2022 – Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
25 august 2022 – Evaluarea competențelor digitale — proba D
26 și 29 august 2022 – Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
31 august 2022 – Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 18:00)