Home » Știri » Știri sociale » Ce vrea să facă Victor Ponta, după ce i-a fost anulat zborul cu 2 ore înainte de plecare. Decizia radicală

Ce vrea să facă Victor Ponta, după ce i-a fost anulat zborul cu 2 ore înainte de plecare. Decizia radicală

Alexandru Cazacu / 08.07.2022, 14:52
Ce vrea să facă Victor Ponta, după ce i-a fost anulat zborul cu 2 ore înainte de plecare. Decizia radicală

Se pare că Victor Ponta a experimentat pe propria piele cum e să ți se anuleze zborul chiar în ziua plecării în concediu. În cadrul unei postări pe Facebook, fostul premier susține că a aflat despre anularea cursei respective abia după ce a ajuns în aeroport. Ce intenționează să facă Victor Ponta, după ce i-a fost anulat zborul cu 2 ore înainte de plecare, poți afla în continuare.

Ce vrea să facă Victor Ponta, după ce i-a fost anulat zborul cu 2 ore înainte de plecare

După cum spuneam, fostul premier al României a postat vineri pe pagina sa de Facebook un mesaj prin care se arată nemulțumit de numărul din ce în ce mai ridicat de zboruri anulate. Conform spuselor lui Victor Ponta, astăzi urma să zboare cu operatorul aerian Wizz Air, însă zborul a fost anulat, iar fostul prim-ministru a aflat despre acest lucru doar atunci când a ajuns în aeroport.

„În această dimineață, la ora 4, am trezit fetele să plecăm în vacanța pe care am plătit-o și la care visează de 6 luni. Știam ca au mereu probleme – așa că am verificat aseară târziu și cursa Wizz de Londra apărea ca plecând la ora 6.30 conform programului. Când am ajuns la aeroport am constatat, alături de alți 200 de romani, că a fost anulată cursa – pur și simplu.

Unii oameni merg la lucru – alții în vacanță – pe Wizz îi doare în cot! Să ne descurcăm. Noi avem la ora 6 după-amiaza plecarea de la Londra într-o excursie de 7 zile – și nimeni nu ne așteaptă sau ne dă banii înapoi pentru ca Wizz a anulat cursa”, a scris pe Facebook Victor Ponta.

Ce vrea să facă Victor Ponta, după ce i-a fost anulat zborul cu 2 ore înainte de plecare
Ce vrea să facă Victor Ponta, după ce i-a fost anulat zborul cu 2 ore înainte de plecare

Victor Ponta: „Săptămâna viitoare îi voi da în judecată”

Din fericire, până la urmă a reușit să găsească bilete, însă la o altă companie aeriană. Cu toate acestea, prețurile noilor bilete erau mult mai mari. Astfel, Victor Ponta susține că va acționa în judecată Wizz Air.

„În disperare de cauză am reușit să găsim 4 bilete la British Airways (cu 500 de euro un bilet) și sper să ajungem la timp. Bineînțeles că săptămâna viitoare îi voi da în judecată – voi cheltui tot eu bani cu avocați și procese – și voi aștepta ca judecătorii români să îmi dea dreptate și să recuperez banii (că nervii și supărarea nu)!

Scriu acest mesaj pentru că sunt revoltat – și pentru că mii de români pățesc la fel și nu au ce să facă! Evident că nimeni din Statul Român nu se gândește să facă ceva în fata unui fenomen!” a mai scris fostul premier.

În plus, Victor Ponta susține că cei din conducerea Wizz Air încasează milioane de euro de la cetățenii români, însă nimeni nu-i apără pe păgubiții în aceste situații care, în ultima vreme, sunt din ce în ce mai dese. Dacă tot s-a convins că astfel de probleme sunt la ordinea zilei, fostul premier cere sancțiuni, precizând că puțini români își permit să plătească alte bilete sau să dea în judecată compania.