Home » Știri » Știri sociale » Cele mai frumoase mesaje de la mulți ani de Constantin și Elena. Felicitări în imagini

Cele mai frumoase mesaje de la mulți ani de Constantin și Elena. Felicitări în imagini

Pană Emanuela / 20.05.2021, 13:23

Pe data de 21 mai, aproape două milioane de români își sărbătoresc onomastica. În această zi, Biserica Ortodoxă îi pomenește pe sfinții Constantin și Elena, ca protectori ai credinței creștine. Iată câteva sugestii de felicitări, în imagini, pe care le poți trimite sărbătoriților.

La mulți ani de Constantin și Elena

În fiecare an, pe 21 mai, Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfântul Împărat Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena, datorită cărora creștinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise, iar duminica a devenit zi de odihnă în Imperiul Roman.

Numele Constantin vine de la „constans/constantis“ și este de origine latină, iar în traducere înseamnă „constant“, „ferm“. Elena, care provine din străvechiul nume „Helene“, este explicat de unii prin grecescul „helane“, care înseamnă „torță“, „făclie“, și de alții prin grecescul „hele“, care semnifică „lumina arzătoare a soarelui“.

Datorită demersului ei de a căuta crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, Sfânta Elena este considerată și ocrotitoarea arheologilor.

Astfel, pe 21 mai, fiecare dintre noi are prilejul de a transmite mesaje, urări şi felicitări pentru cei care poartă numele Constantin, Elena sau derivate.

Nume serbate pentru Sfântul Constantin: Constantin, Costea, Costel, Costache, Costin(a), Codin(a), Constanța, Constanțiu, Costandin(a), Constantina, Dinu, Dina, Tinu, Tina, Costel(uș), Costelică, Costică, Costaș, Tica, Ticu, Titi(șor), Titel(us), Dinicu, Dinică, Tinuț, Tinel, Tanța, Tănțică, Tanți.

Nume serbate pentru Sfânta Elena: Elena, Elina, Eleni, Elenca, Ela, Eli, Eleonora, Helena, Helene, Helenca, Heleni, Helinca, Ilina, Ilinca, Ileana, Ilenuța, Ilenuș(a), Ilinuța, Leana, Lenuța, Lenuș(a), Leanca, Lena, Leni, Lina, Nora, Nuța, Nuți, Nuțica, Nuțisor.

În România, peste 11.000 de femei poartă numele de Ileana, alte peste 86.000 poartă numele de Elena, aproximativ 19.000 se numesc Ilinca şi peste 63.000 poartă numele de Lenuţa. La bărbați, cel mai întâlnit nume este, bineînțeles, Constantin, aproximativ 470.000 de persoane își serbează anual onomastica, urmat de Costel și Costică.

Citește și: Calendar creștin ortodox mai 2021. Ce mari sărbători sunt în această lună

Gânduri, urări și felicitări în imagini

Cu ocazia zilei numelui, trimite celor dragi un SMS, o urare sau una dintre felicitările de „La mulți ani!“ pe care le găsești în galeria foto a acestui articol. Am selectat pentru tine unele dintre cele frumoase mesaje de Sf. Constantin și Elena pe care să le trimiți prietenilor, familiei, colegilor sau colaboratorilor.

mesaje de la multi ani de constantin si elena
Sfinţii Constantin şi Elena: mesaje, urări și idei de felicitări

1. La Mulţi Ani! Fie ca Sfântul Constantin al cărui nume îl porţi să-şi coboare ochii asupra ta şi să îţi dăruiasca fericirea dorită şi liniştea interioară.

2. La mulţi ani şi mult noroc în această zi specială. Îţi dorim să ţi se indeplinească toate dorinţele. Cu ocazia Sfinţilor Constantin si Elena, îţi dorim sanatate şi numai bucurii.

3. Îţi doresc ca de ziua numelui tău să ţi se împlinească toate dorinţele, să fii fericit, iubit, să ai parte numai de raze de soare în viaţă. La mulți ani!

4. Vreau să îţi urez toate cele bune de „Constantin si Elena“! Sfântul căruia îi porţi numele să te ocrotească mereu!

5. De ziua numelui tău, îţi doresc noroc, fericire şi sănătate. Să ţi se îndeplinească toate dorinţele. La mulţi ani, Constantin/Elena!

6. Să-ţi dea Domnul sănătate, judecată inţeleaptă, viaţă lungă pământească, ce doreşti să se împlinească. La Mulți Ani, Elena!

7. Să bem! Ziua de azi a început bine, pentru că este ziua numelui tău! Aşa că îţi reamintesc că ai lângă tine cei mai buni prieteni şi, bineînţeles, că azi dai de băut!

8. E ziua ta, dragă Elena! Îţi urez cele mai frumoase clipe, bucurie, speranţă şi multe, multe împliniri! La mulţi ani, cu ocazia zilei de „Sfinţii Constantin şi Elena“! Să ai parte de bucurii!

9. De ziua ta, sfinţii al căror nume îl porţi să îţi ocrotească paşii şi să îţi aducă zâmbetul pe buze! La mulţi ani!

10. Cu ocazia onomasticii, vreau să îţi spun că pentru mine reprezinţi totul în viaţă şi că sufletul meu îţi doreşte numai fericire şi împliniri! La Mulți ani, Constantin!