Home » Știri » Știri sociale » Cum îți poți deschide un cont la Orange Money. Ghid simplu și rapid

Cum îți poți deschide un cont la Orange Money. Ghid simplu și rapid

Pană Emanuela / 22.08.2021, 11:56
Cum îți poți deschide un cont la Orange Money. Ghid simplu și rapid

Vrei să-ți transformi telefonul într-un portofel inteligent în doar 10 minute? Dacă ești client Orange, acest lucru este posibil, iar tot ce trebuie să faci este să deschizi un cont în aplicația Orange Money. Procesul este și mai simplu acum, întrucât totul este sută la sută online. Mai multe detalii, în continuare.

Cum îți poți deschide un cont la Orange Money

Clienții Orange România pot beneficia acum de un cont financiar cu un IBAN atașat pe care să îl administreze exclusiv online, din aplicația mobilă Orange Money. Contul se deschide sută la sută online, cardul este virtual, iar transferurile sunt gratuite.

Tot ce trebuie să faci pentru a-ți transforma rapid și ușor telefonul într-un portofel digital este să descarci aplicația Orange Money din App Store sau Google Play, după care vei fi ghidat într-un proces de înregistrare la distanță, pe smartphone, direct în aplicația mobilă.

În urma acceptării acordurilor legale, vei intra într-o conferință video cu un agent, care durează aproximativ 3 minute, în care acesta îți va cere să prezinți buletinul, ce va fi scanat virtual, și realizarea unei fotografii portret (selfie).

Noul proces de înrolare digitală, disponibil tuturor clienților care au un număr de telefon mobil în rețeaua Orange România, este dezvoltat printr-o integrare cu eID, lider mondial în oferirea de aplicații pentru identificarea la distanță a utilizatorilor prin apel video înregistrat.

Compania eID este supusă eIDAS, regulament UE care stabilește, printre altele, cerințele pentru procesele de identificare digitală în vederea efectuării de tranzacții electronice.

Citește și: Acte și documente necesare pentru portarea la Orange

Ghid simplu și rapid. Pas cu pas

Prin urmare, deschiderea rapidă și sută la sută pe mobil a unui cont digital Orange Money este sigură pentru utilizatori și în acord cu cerințele europene.

Cum îți deschizi un cont Orange Money în doar 10 minute
Cum îți deschizi un cont Orange Money în doar 10 minute

Ne-am propus să transformăm Orange Money într-un serviciu 100% digital de la înrolarea în aplicație până la interacțiunile periodice cu clienții ori operațiuni ce includ momentul de închidere a contului. Obiectivul nostru este de face experiența de banking cât mai simplă și ușoară, diferită de cea a serviciilor financiare tradiționale.

Lansarea noului proces de înrolare este un pas esențial în această strategie, pentru că reprezintă primul contact al utilizatorilor cu aplicația. De asemenea, în contextul actual, care cere distanțare fizică, a fost important să găsim o alternativă care să nu mai presupună vizitarea unui Orange Shop“, spune Haris Hanif, CEO Orange Money.

După cum menționam și mai sus, Orange Money reprezintă o alternativă digitală cât se poate de simplă pentru gestionarea mai multor tipuri de servicii financiare:

  • Deschiderea unui cont în RON cu un IBAN personalizat atașat;
  • Înrolare 100% digitală pentru clienții care au un număr de telefon mobil în rețeaua Orange România;
  • Transferuri naționale, printr-un număr de mobil sau IBAN, fără comision;
  • Transferuri internaționale în 16 valute, fără comision;
  • Carduri virtuale Visa de debit ce pot fi folosite instant pentru cumpărături online sau plăți cu telefonul ori ceasul. Clienții pot comanda și un card fizic la orice adresă națională;
  • Plăți contactless, cu telefonul sau cu ceasul, prin Google Pay, Orange Pay, Apple Pay, Garmin Pay sau Fitbit Pay;
  • Alimentarea contului prin transfer bancar sau top-up din orice card bancar;
  • Plăți facturi la peste 70 de furnizori și încărcare cartele Orange.

Pentru mai multe detalii despre Orange Money puteți accesa acest link.