Ionuț Moșteanu a anunțat că proiectul privind introducerea serviciului militar voluntar are ca obiectiv întinerirea și consolidarea rezervei Armatei Române, în condițiile în care serviciul militar obligatoriu a fost eliminat în 2007, iar actuala rezervă este „îmbătrânită”.
„Ca pași, e o modificare a legii pregătirii populației pentru apărare. E un proiect mai vechi, s-a mai încercat avizarea dar în anii trecuți responsabilii politici au fugit de orice temă legată de război, de Ucraina, de armată. Fiind alegeri, au preferat să nu discute.
Cum vedem, provocările din jurul nostru, trebuie să pregătim tot cadrul mai bine. În cazul ăsta, mai bine înseamnă să avem o rezervă a armatei mai mare, mai bine pregătită și mai tânără pentru că armata obligatorie nu mai este obligatorie de la 1 ianuarie 2007 și toți cei care au făcut armata au făcut-o acum 18 ani și toată rezerva e îmbătrânită.
Li se mai adaugă cei care au fost militari profesioniști și sunt trecuți în rezervă. Una peste alta avem o rezervă îmbătrânită. Scopul este să instituie această noțiune nouă de militar voluntar în termeni prin care tinerii, băieți și fete, să vină să facă armata patru luni, sunt retribuiți la finalul acestor patru luni de zile și apoi rămân în rezerva armatei române. Din rândul lor îi ținem pe unii care-și doresc să fie militari profesioniști sau pe care îi dorim noi”, a declarat Ionuț Moșteanu, la Antena 3.
Potrivit acestuia, proiectul presupune modificarea legii pregătirii populației pentru apărare și ar urma să intre în vigoare în 2026. Pentru tinerii angajați, MApN lucrează la amendamente care să prevadă un concediu special de patru luni, astfel încât aceștia să poată urma stagiul militar și să se întoarcă apoi la locul de muncă.
Întrebat despre posibilitatea revenirii la stagiul militar obligatoriu, ministrul a precizat că „orice este posibil dacă există voință politică”, dar că în prezent nu consideră necesar acest lucru: „Avem o armată de profesioniști care trebuie să crească gradual. Serviciul voluntar este instrumentul prin care putem întări efectivele”.
Totodată, ministrul a transmis un mesaj de liniștire pentru populație în contextul tensiunilor de securitate din regiune: „România este o țară sigură. E improbabil ca Rusia să atace un stat NATO. Îi înțeleg pe cei care văd știrile cu dronele de la graniță, dar îi asigur pe toți românii: nu avem motive reale de îngrijorare”.