Home » Știri » Știri sociale » Legea pensiilor. Ce se întâmplă în cazul pensiilor stabilite greșite. Decretul a fost semnat de președintele Iohannis

Legea pensiilor. Ce se întâmplă în cazul pensiilor stabilite greșite. Decretul a fost semnat de președintele Iohannis

Manolică Anca / 29.04.2021, 12:48
Legea pensiilor. Ce se întâmplă în cazul pensiilor stabilite greșite. Decretul a fost semnat de președintele Iohannis

Legea pensiilor. Este oficial, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul care spune clar ce se va întâmpla cu toate pensiile care au fost calculate gresit. Iată ce trebuie să știe pensionarii care s-au confruntat cu această situație.

Legea pensiilor. Ce se întâmplă cu banii „rătăciți” ai pensionarilor

Vești bune pentru pensionarii ale căror venituri au fost stabilite greșit din vina caselor de pensii. Aceștia vor putea să își exercite oricând dreptul de a își recupera banii care li se cuvin, indiferent de cât timp a trecut de la momentul în care funcționarii au făcut unele erori, omisiuni sau mențiuni greșite.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 28 aprilie, legea pensiilor care prevede că pensionarii cărora casele de pensii le-au calculat greșit veniturile vor primi înapoi toți banii „rătăciți”. Aceast lucru va fi posibil pentru că termenul de prescripție va fi eliminat. Până acum, pensionarii primeau banii înapoi doar pentru ultimii trei ani, acesta fiind termenul general de prescripție.

Cel care a inițiat această lege este deputatul de Alba, Florin Roman, care spune că, în acest fel, va face dreptate pentru toți pensionarii. Legea nouă a pensiilor permite ca întreaga suma sa fie plătită retroactiv, fie la solicitarea pensionarului, fie din oficiu.

„În baza vechii legi, în cazul în care unui pensionar i se calcula greșit pensia și se constata acest lucru peste 7 ani, cum a fost cazul unei pensionare din Valea Lunga, statul putea plăti retroactiv doar pentru 3 ani. Deși culpa aparținea unui funcționar, nu beneficiarului. Aceasta lege vine sa le facă dreptate, iar în situații de calcul greșit să își primească retroactiv toți banii. Îi mulțumesc președintelui Klaus Iohannis pentru promulgarea legii”, a declarat deputatul PNL, Florin Roman, inițiatorul legii.

Pensionarii vor primi toți banii pierduți prin calculele greșite ale caselor de pensii
Pensionarii vor primi toți banii pierduți prin calculele greșite ale caselor de pensii

Decretul a fost semnat de președintele Iohannis

Legea pensiilor a fost semnată miercuri, 28 aprilie, de Klaus Iohannis, însă, pentru a putea fi aplicată, aceasta trebuie să fie publicată în Monitorul Oficial. Concret, în privința dreptului care devine imprescriptibil, la legea pensiilor se va adăuga următorul alineat:

„Prin excepţie (…), în cazul în care, din cauza unei erori materiale, de calcul sau a oricărei greşeli de redactare, omisiune sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă”.

Conform legii pensiilor, termenul general de prescripție de 3 ani se aplică:

  • sumelor rezultate ca diferențe între sumele stabilite sau plătite și cele legal cuvenite, constatate ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie;
  • sumelor rezultate, la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de ANAF, ca diferențe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei și cel ales de contribuabil în declarația individuală de asigurare, în cazul asiguraților care au depus declarația individuală de asigurare.

Atenție! Noua lege NU va putea fi aplicată momentan. Pentru ca ea să intre în vigoare, trebuie să fie publicată, mai întâi, în Monitorul Oficial.