Home » Știri » Știri sociale » Restricții Florii, 1 Mai și Paște 2021. Amenda poate să ajungă chiar și la 2500 de lei pentru această greșeală

Restricții Florii, 1 Mai și Paște 2021. Amenda poate să ajungă chiar și la 2500 de lei pentru această greșeală

Manolică Anca / 23.04.2021, 15:19
Restricții Florii, 1 Mai și Paște 2021. Amenda poate să ajungă chiar și la 2500 de lei pentru această greșeală

Autoritățile au anunțat ce restricții vor avea românii de Florii, 1 Mai și Paște 2021. Poliția Română atrage atenția și spune că vor exista patrule care vor supraveghea cu vigilență activitățile care vor avea loc în aceste zile și nu vor ezita să aplice amenzi usturătoare pentru nerespectarea măsurilor impuse.

Restricții de Florii, 1 Mai și Paște 2021

Poliția ia măsuri speciale de Florii, 1 Mai și Paște 2021. Va fi o mobilizare masivă a forțelor de ordine și cadrul Poliției și al Jandarmeriei pentru perioada sărbătorilor pascale care se apropie. Poliţia Capitalei a anunțat vineri, 23 aprilie, acum ce restricții vor fi de Florii, 1 Mai și Paște 2021.

Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, împreună cu Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, a susținut o declarație de presă cu privire la acțiunile care se vor desfășura, la nivelul Municipiului București, pentru prevenirea și combaterea răspândirii Covid-19 precum și pentru asigurarea unui liniștii și siguranșei publice, premergător și în perioada Sărbătorilor de Paște.

„Poliția Capitalei va acționa în zonele lăcașurilor de cult și cimitirelor dar și zonelor de agrement destinate efectuării picnicurilor sau grătarelor. Aici amintim zona Băneasa, Lacul Morii, Lacul Văcărești. Polițiștii vor fi prezenți în astfel de locații. Scopul nostru nu este să amendăm, ci să prevenim răspândirea virusului”, se arată în declarație.

Restricții Florii, 1 Mai și Paște 2021. Amenzile pot ajunge și la 2.500 de lei

Conform legislației în vigoare impusă în condiții de pandemie, nu este permisă formarea grupurilor mai mari de șase persoane care nu aparțin aceleiași familii. De aceea, Poliția a anunțat că vor exista patrule care vor face verificări dese în zonele de picnic și grătar, pentru a se asigura că sunt respectate prevederile. Astfel, cei care vor fi prinși încășcând legea, vor fi sancționați cu amendă contravenţionala între 500 și 2500 lei.

„Potrivit legislației în vigoare nu este permisă formarea grupurilor mai mari de șase persoane care nu aparțin aceleiași familii. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează cu amendă între 500 și 2500 lei.”, au completat reprezentanţii DGP şi DGJ Bucureşti.

Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă reglementările în vigoare
Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă reglementările în vigoare

Se prelungesc restricțiile în București. Rata de infectare nu scade sub 4 la mia de locuitori

Rata de infectare se menține peste 4 cazuri la mia de locuitori, motiv pentru care, în Capitală, s-a decis ca restricţiile care ar fi trebuit să expire sâmbătă, 24 aprilie 2021, să se prelungească. Comitetul pentru Situații de Urgență București este cel care va hotărî luarea acestei decizii, într-o ședință care va avea loc sâmbătă.

Reamintim faptul că în București rata de infectare este vineri, 23 aprilie, de 4,14 cazuri la mia de locuitori, în scădere faţă de raportul înregistrat joi, de 4,41 la mie. Însă, în continuare oamenii nu vor avea voie să părăsească locuinţele între orele 22:00-05:00, de luni până joi, iar sâmbăta şi duminică între orele 20:00-05:00.

Decizia de prelungire a restricțiilor va fi decisă cu o săptămână înainte de Paște. Astfel, locuitorii din Capitală nu vor putea să se bucure pe deplin de această mare sărbătoare. Totuși, zilele trecute, președintele României, Klaus Iohannis, a aunțat faptul că în Noaptea de Înviere nu va fi nevoie de declarație pe propria răspundere pentru a merge la slujbă.